Uluitor mi se pare altceva. Uluitor mi se pare celălalt personaj al zilei, Augustin Lazăr, Lazăr Cel Înlăcrimat, trist pentru că i-a fost luată din mâna mitraliera cu care se juca așa de frumos. Un alt agarici, unul cu părul vopsit în ciuda prostatei pietrificate, care când a înțeles că este pe tobogan, a început să plângă. Bărbat vopsit plângând! Ce este asta? Ce să fie? Așa înțeleg alde ăștia să se despartă de putere, cu lacrimi, cu zvârcoliri, cu unghii înfipte în plușul fotoliilor și în lâna mochetelor din birouri, până le dă sângele. Ăștia zgârie parchetul, îl ară cu caninii, în timp ce-i târâie portarii către ieșirile din instituții.

Lui Coldea, când a fost anunțat că-i pa!, că trece în rezervă, că nu i se dă doar o pălmuță peste degetele băgate până la umăr în viețile a milioane de oameni, i s-au tăiat picioarele, s-a clătinat și a căzut flasc pe o margine de scaun. Kovesi la fel, i-a plâns îndelung și suspinat pe umăr lui Tițian – nu, nu pictorului renascentist, ci consilierei ei, de fapt extensia frunții de doar două degete, creierul lui Kovesi și al planificării crimelor DNA – luând martori la drama ei de Jeanne d`Arc dâmbovițeană sfinții din icoanele de pe perete și cătușele din tabloul atârnat lângă ele. Erau convinși, și ea, și Coldea, că-i va salva Partenerul Strategic, ca de obicei. Erau „preciși” că va sări Departamentul de Stat, că-i va decora Laponia cu Ordinul Marele Car Mic. Sunt convins că cei doi, Coldea și Kovesi, de ceilalți mini-himleri din gestapoul SRI -DNA, mai neînsemnați, nici nu mai zic, nu au înțeles nici măcar acum de unde li se trage, deși ar fi putut pricepe asta din momentul în care CCR a scos SRI din dosarele penale și ar fi putut pleca punând condiții, ambasadori în țări calde, consuli la hoha, reprezentanți permanenți prin state-livezi de curmali, sau alte vrăjeli d-astea nesimțite, pe bani mulți și pe făcut nimic.  

Vai de ei, de prăpădiți cu umbre de care se sperie, când rămân singuri, despuiați de putere! Hitler, unul dintre modelele lor, nu i-a așteptat pe ruși plângând în pragul bunkerului, ci cu fiola de cianură între măsele. Adunații ăștia de prin canale, de pe la noi, nici măcar genii ale răului nu pot să fie până la capăt. O termină toți în ridicol. La sfârșit, plâng, li se taie picioarele, se văicăresc: „Auuu, inima mea/ Ce nedreaptă e via-țaaa!”

Ce dacă au distrus vieți și au pulverizat destinele a mii de nevinovați? Ce dacă au omorât oameni? Au omorât pentru țară, iar acum țara le este nerecunoscătoare! Mai că-ți vine să le plângi și tu de milă.