Lavrov către Grecia: „Eram prieteni cu grecii, dar s-au subordonat ordinelor americane”

Lavrov către Grecia: „Eram prieteni cu grecii, dar s-au subordonat ordinelor americane” Sursa foto: EPA/MAXIM SHEMETOV

Nemulțumirea ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, cu privire la poziția adoptată de Grecia în războiul din Ucraina

Printr-un mesaj postat pe pagina Ambasadei Rusiei la Atena, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și-a exprimat nemulțumirea față de poziția adoptată de Grecia în legătură cu invadarea Ucrainei de către Rusia.

„Eram prieteni cu grecii. Am remarcat schimbările de la conducerea țării. A fost forțată sau ea însăși a fost de acord să se subordoneze ordinelor americane. Am tras concluziile în legătură cu cei care au susținut cu atâta bucurie agresiunea împotriva Rusiei”, se scrie într-un tweet al ambasadei.

Cele două „tabere”

Tweet-urile au continuat: „În ultimii ani, Grecia și Cipru erau printre cele mai prietenoase țări față de noi. Am avut un număr mare de evenimente culturale și educaționale comune. Cooperarea economică se dezvolta în mod activ pentru binele intereselor reciproce. Viteza cu care au trecut nu doar în „tabăra” celor care au semnat sancțiunile, ci și în grupul de lideri ai acțiunilor anti-rusești, a fost ciudată. Reflectă linia impusă a confruntării agresive și nu interesul grecilor”, scrie Ambasada Rusiei la Atena, transmițând mesajul lui Serghei Lavrov.

Nu este, însă, prima dată când Ministerul rus al Afacerilor Externe atacă Grecia. În martie 2022, din nou prin intermediul canalelor Ambasadei Rusiei la Atena, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe, a atacat Atena: „Am acordat atenție campaniei fără precedent lansate în Grecia pentru a discredita politica Rusiei. Înalți oficiali de la Atena își permit să facă acuzații grave împotriva țării noastre și a conducerii acesteia, concurând literalmente în acest sens cu cei care au idei asemănătoare. Ei vorbesc în mod ipocrit despre un „atac neprovocat” împotriva Ucrainei, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, o „invazie masivă” etc, spunea Maria Zaharova la acea vreme, potrivit tanea.gr

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe a lansat un atac împotriva Atenei și în aprilie 2022, cu ocazia expulzării unor diplomați ruși. „Statul grec, care a fost creat cu ajutorul Rusiei, având drept prim conducător pe ministrul de externe al Rusiei, a rămas efectiv fără relații diplomatice cu țara noastră. Și asta, în ciuda faptului că împărtășim aceeași credință cu grecii, moștenim aceeași tradiție și, în general, nu am refuzat niciodată să-i ajutăm pe prietenii noștri greci”, spusese atunci Zaharova.

(Traducerea Rador)