Borbely: "Guvernul şi BNR vor discuta impozitarea suplimentară a băncilor"

Borbely: "Guvernul şi  BNR vor discuta impozitarea suplimentară a băncilor"

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va discuta cu ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, şi alţi membri ai Executivul despre măsurile necesare redresării economice, printre care şi aplicarea unui impozit suplimentar băncilor.

Propunerea a fost făcută de UDMR, ca parte a setului de măsuri de redresare economică, a precizat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, citat de Agerpres.

O altă măsură ce va fi luată în discuţie se referă la o formulă financiară care să permită IMM-urilor să poată face investiţii de 100.000 - 150.000 de euro, deoarece actualul fond de garantare nu funcţionează în toate cazurile.

Aplicarea unui impozit suplimentar băncilor, calculat ca procent din profitul raportat de acestea, este o măsură care câştigă tot mai mulţi susţinători la nivel internaţional. Propusă de fostul premier britanic Gordon Brown şi îmbrăţişată de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, impozitarea suplimentară a băncilor ar putea fi aplicată şi în Ungaria, unde Guvernul condus de Viktor Orban caută soluţii pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News