Localnicii din satul Oești, comuna Corbeni, județul Argeș, povestesc că în localitatea lor a fost un „lagăr cu prizonieri ruși”. După spusele lor, sute de prizonieri proveniți din fosta Uniune Sovietică au fost „cazați” la marginea unei păduri care a aparținut familiei Cantacuzino.

Povestea impresionantă a fostului lagăr, prea puțin știută de turiștii care străbat Valea Argeșului, mergând spre Barajul Vidraru, a fost dezvăluită reporterilor EVZ de profesorul Nicolae Ghe. Pristavu, cel care, la 81 de ani, a devenit „doctor” în istoria locurilor natale.

Construit pe moșia lui Șerban Cantacuzino Profesorul Pristavu ne-a condus spre locul unde, altădată, sătenii veneau și serbau, pe 23 August, ziua națională a României sub regimul comunist. „De aici și până la pădure se întindea lagărul”, spunea, mergând pe ulița prăfuită care duce la cimitirul sovietic, profesorul Pristavu. El ne-a arătat o zonă unde, până în 1944, au fost „cazați” prizonierii sovietici: o suprafață întinsă pe câteva hectare, unde sunt construite, acum, case și grădinița satului Oești-Ungureni, așa cum este denumită partea localității aflată pe malul drept al Argeșului.

Pe acolo se întindea, altădată, moșia domnitorului Șerban Cantacuzino, cel care a dat Țării Românești prima biblie scrisă în limba română.

Defrișau pădurile

Bătrânul povestește că sovieticii au fost aduși în satul lui „prin anii 1941-1942”. „Erau cazați bine, în barăci din lemn. Aveau dușuri, li se dădea mâncare dar și munceau. Erau folosiți la munci forestiere, la tăieri de copaci, în pădure”, spunea Nicolae Pristavu.

O parte dintre prizonieri au murit. În cimitirul în mijlocul căruia tronează un mausoleu numărăm 98 de pietre funerare cu steaua sovietică pe ele. Leontin Kozlov, Konstantin Konstantinovici, Roman Semeniuc, Nikita Karetin sunt doar câțiva dintre cei ai căror oseminte au fost îngropate acolo. „Au murit mai mulți, nu numai atâția. Sunt chiar aici, sub pietrele funerare”, ne-a spus profesorul. Majoritatea au pierit doborâți de boli.

Italienii – ca-n vacanță, sovieticii – regim sever

La Oești au fost aduși, în anul 1943, și câteva sute de prizonieri italieni, cazați separat de cei sovietici. „Erau marinari care n-au mai vrut să lupte pentru Mussolini.”, explica ghidul nostru.

El spunea că italienii aveau un regim mai blând. „Se plimbau prin sat, vorbeau cu oamenii”, spunea profesorul. În schimb, sovieticii erau ținuți într-un regim sever.

Din datele oficiale reiese că, la Oești, erau închiși, separat de sovietici, aproape 500 de militari italieni.

După război, pe marginea șoselei care urcă spre Barajul Vidraru, oficialii italieni au ridicat un monument dedicat militarilor din Peninsula Italică care au luptat pe front. „N-a murit niciun italian aici dar așa au considerat ei de cuviință”, a explicat Nicolae Pristavu.

 

„Nemții plăteau, rușii luau cu forța”

Profesorul Nicolae Ghe. Pristăvu a fost dascăl la liceul din Corbeni și, apoi, profesor la Liceul „Vlaicu Vodă”, din Curtea de Argeș. Stă în Oești Pământeni, partea de sat aflată pe malul stâng al râului Argeș.

El își amintește că, pe vremea războiului, copil fiind, se bucura când în satul lui veneau militarii germani. „Au fost aici de câteva ori. S-au cazat în casele oamenilor, când au făcut un exercițiu militar. Mie îmi dădeau bani să le cumpăr găini. Îmi dădeau cât nu făcea găina cu tot neamul ei”, povestea râzând, bătrânul.

Despre ruși nu prea are vorbe de laudă:„Dacă nemții plăteau tot, rușii, când au venit, luau fără să plătească, cu forța. În special băutură voiau”, își amintea dascălul.

Aproape 60.000 de prizonieri din fosta URSS

Așa cum reiese din datele Centrului Cultural Pitești, la 23 august 1944, se aflau în lagăre 59.856 de prizonieri sovietici, dintre care 2.794 erau ofițeri – 15 colonei, 58 maiori, 320 căpitani, 810 locotenenți și 1591 sublocotenenți și 57.062 trupă. Acești prizonieri se aflau, la 25 august 1944, în următoarele locații, cu denumirea, de atunci, a județelor: lagărul nr. 1 Sloboziajudețul Ialomița, lagărul nr. 2 Feldioara – județul Brașov, lagărul nr. 3 Bărbătești – județul Gorj, lagărul nr. 4 Romula – județul Romanați, lagărul nr. 6 Calafat – județul Dolj, lagărul nr. 7 Budești – județul Ilfov, lagărul nr. 8 Turnu Măgurele – județul Teleorman, lagărul nr. 9 Vulcan – județul Hunedoara, lagărul nr. 10 Corbeni – județul Argeș, lagărul nr. 12 Maia – județul Ilfov, lagărul nr. 16 Inedependența – județul Covurlui și lagărul nr. 17 Timiș – județul Timișoara.

Prizonierii sovietici: „Agresivi și pretențioși”

Oficial, în România au fost înregistrați, pe 23 August 1944, 59.856 de prizonieri sovietici. Închisoarea de la Oești purta denumirea de Lagărul numărul 10 Corbeni, după numele comunei în care se află satul. Până în acel moment de răscruce în istoria României, numărul sovieticilor închiși în lagăr ajunsese la 2.441, așa cum menționează directorul Muzeului Militar Național „Ferdinand I“, dr. Vasile Popa, în lucrarea: „Prizonierii sovietici în România”. O parte dintre aceștia au fost aduși pentru a reface localitatea Antonești, lovită de o viitură cumplită, în 1941, un sat unic în România acelor vremuri, despre care „Evenimentul zilei” a relatat în ediția din 24 decembrie 2013. De asemenea, așa cum reiese din datele Centrului Cultural Pitești, pe 5 februarie 1945, la Corbeni mai erau 487 de italieni, dintre care 25 evadaseră, iar șase erau internați în spital. Toți se aflau în Lagărul nr. 5 Oești. După 23 august 1944, prizonierii de război au fost predați Comandamentelor Sovietice cu acte în regulă în unele cazuri, și fără acte în majoritatea cazurilor. Au rămas doar câteva lagăre în care se mai găseau, pe 3 octombrie 1944, 400 de prizonieri. Militarii sovietici le-au dat multă bătaie de cap autorităților române, mai ales după întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

Voluntari sovietici în armata germană

La 30 septembrie 1944, comandanții de lagăre raportau Marelui Stat Major, în subordinea căruia se afla Secția Prizonieri, că „acești prizonieri (sovietici – n.n.) devin din ce în ce mai agresivi și pretențioși, se amestecă în treburile lagărelor și își însușesc materiale și alimente din proprietatea Statului”.

O situație aparte au avut voluntarii sovietici din armata germană. Astfel, în perioada 23-31 august 1944, printre cei 53.159 de prizonieri germani capturați de armata română, au fost identificați și 1.551 de voluntari sovietici. În condițiile în care toți prizonierii germani au fost predați Comandamentului Sovietic, putem presupune că destinul acestor voluntari nu a fost tocmai unul fericit, se preciza într-un raport adresat conducerii Armatei Române. Repatrierea prizonierilor sovietici a fost făcută pe cheltuiala statului român, care a asigurat mijloacele de transport, hrana și îmbrăcămintea, precum și asistența sanitară necesară.

Basarabenii și bucovinenii erau lăsați să plece acasă

Între 22 iunie 1941 și 31 iulie 1944, 13.682 de prizonieri proveniți din fota URSS au fost eliberați, în cea mai mare parte aceștia fiind etnici români din Basarabia și Bucovina de Nord. Tot în acest interval, 5221 dintre cei încarcerați în lagăre au decedat, iar 3.331 au evadat.

După naționalitate, majoritatea prizonierilor sovietici erau ucraineni – 25.553 și ruși – 17.833, urmați de calmuci – 2.497, uzbeci – 2.039, turci – 1.917, cazaci – 1.588, armeni – 1508, gruzini – 14.32, tătari – 601, evrei – 293, polonezi – 252, bulgari – 186, georgieni – 168, osetini – 150, azerbaidjeni – 117 si alte zeci de naționalități.