Lady Gaga s-a dat în spectacol pe Yankee Stadium

Lady Gaga s-a dat în spectacol pe Yankee Stadium

La cea de-a doua apariţie la un meci de baseball, vineri, pe Yankee Stadium, Lady Gaga s-a făcut de râs şi a cauzat un incident, scrie accesshollywood.com.

Îmbrăcată sumar, doar cu cămaşa echipei gazdă  şi cu lenjeria de corp la vedere, Gaga nu a mai fluturat degetul mijlociu către jucători, aşa cum a făcut-o la începutul acestei luni, în timpul unui meci al echipei Mets, pe Citi Field.

“Am scos untul din mine la sala de gimnastică şi este timpul să mă răcoresc cu bere rece newyorkeză”, scria cântăreaţa pe Twitter, vineri dimineaţă, înaintea meciului. Potrivit cotidianului The New York Post, lucrurile au degenerat abia când artista a părăsit stadionul şi s-a apropiat de clubul celor de la Yankee. Ziarul titrează că Lady Gaga a continuat să pozeze ostentativ în tricoul echipei şi a întâlnit o parte dintre jucători, printre care şi vedetele Alex Rodriguez şi Robinson Cano, într-o vizită neplanificată de 30 de minute. Aceeaşi publicaţie mai scrie că şefii echipei nu au fost deloc încântaţi de apariţiei controversatei vedete şi chiar au decis să îi interzică pe viitor accesul în interiorul clubului. Brian Cashman, manager general al Yankees Club, a negat informaţiile difuzate de ziarul american. “Celebrităţile nu au interdicţie. Dacă Michael Jordan şi-ar fi făcut apariţia, i s-ar fi permis accesul (în club )”, spun reprezentanţii Yankee. Ultima controversă în care a fost implicat numele lui Lady Gaga este cea legată de videoclipul piesei „Alejandro”.

Ne puteți urmări și pe Google News