La noi, ca la balamuc

La noi, ca la balamucSursă: arhiva EvZ

Balamuc. Liderii PSD țipă că PNL și numai PNL îi omoară pe români cu criza facturilor la energie. Cei din PNL îi fac iresponsabili pe cei din PSD pentru că vor renegocierea PNRR ceea ce ar stopa venirea în țară a celor aproape 30 de miliarde de euro alocate României. USR sapă la soclul premierului Ciucă doar-doar o dărâma PNL iar AUR instigă tot ce prinde: râul, ramul, nevoile și neamul.

Reci și nepăsătoare față de circul politic,  facturile la energie continuă să dărâme în continuare tot, familii, instituții, economie, braț la braț cu inflația care face ca până și un litru de ulei și o cutie cu paracetamol să devină de mâine, prohibitive.

Și n-a fost de ajuns!

Terorismul sindical made in PSD de săptămâna trecută care a blocat Capitala și a umilit sute de mii de bucureșteni zile întregi se poate activa oricând și în alt domeniu. Are balta PSD destui rechini sindicali.

Vinovatul, un sindicalist șef de la Societatea de Transport București, o slugă veroasă a grupării Stănescu-Firea din “reformatul” PSD, nu a pățit nimic. Poliția și Justiția care trebuiau să-l ancheteze până la oase sunt paralizate de propria impostură. N-au timp de pedepsirea unui sabotor politruc.

Peste toți și toate, șeful statului privește măreț din înălțimi și ne spune că totul este sub control. Că românii nu trebuie să se teamă de un război stârnit de Rusia la granița de Est a Europei pentru că suntem protejați.

Dar gâlceava cinematografică dintre Rusia lui Putin, SUA și cancelariile europene privind  recalibrarea marilor puteri  provoacă doar zgomot și propagandă care vor mai dura ceva timp. Și care nu vor ucide. Doar vor sâcâi.

Războiul în care sunt prinși românii e aici, acasă. Ce război mai dur ar putea avea românii decât războiul cu facturile la energie care i-a mitraliat încă din noiembrie-decembrie 2021 deși politicienii le-au servit pe fugă o lege la sfârșitul lunii octombrie despre care s-au jurat că-i va proteja.  Efectul legii?  Zero!

Speriați acum de furia societății, guvernanții au anunțat zilele trecute că au dat niște ordonanțe de urgență privind subvenționarea de moment a  facturilor la gaze și curent. Ordonanțe care vor ajuta oamenii și economia să treacă iarna. Dar ale căror efecte se vor simți abia din luna martie!

Până atunci, să-și plătească plângăcioșii de  români facturile de infarct primite în ultimele luni.

Iar din luna aprilie, să înțeleagă odată oamenii că, gata! S-a dus baba cu colacul. Se suspendă ajutorul oferit de pipeta spartă a măreții coaliții de guvernare PNL, PSD, UDMR.

Este atât de aiuritor ce se întâmplă încât ar fi de tot râsul dacă nu ar fi atât de toxic.

Decidenții au bani. Toți! Veniturile lor încasate de la stat  pleacă de la minim 20.000 de lei pe lună și ajung până la mii de euro pe lună. Doar la ANRE, instituția statului care trebuia să controleze piața de energie, șefii au venituri între 7000 și 10.000 de euro pe lună.

Pur și simplu acești decidenți cu care ne-am procopsit pe cap nu pot înțelege de ce, de la simplul cetățean, fie el pensionar sau salariat, până la economia mare, toată lumea se prăbușește. Și tot ei, decidenții, sunt nervoși că lumea fierbe.

Care este oferta clasei politice la acest dezastru? Ceartă continuă între ei, pentru ei!

Principalii răspunzători pentru nenorocirea numită fariseic “liberalizarea pieței de energie” sunt liderii PSD, începând de la guvernarea Ponta-USL. Atunci au început discuțiile la Bruxelles pentru implementarea liberalizării energiei în toată Uniunea Europeană.

Premierul Victor Ponta și PSD-ul lui nu au fost preocupați decât de câștigarea alegerilor prezidențiale din 2014. Rezultatul se știe: Klaus Iohannis l-a trimis pe Ponta în istorie.

Dacian Cioloș, care a înlocuit Guvernul  Ponta, s-a lăudat non-stop cu relațiile lui speciale cu președinții importanți din UE. Dar nu a întreprins nici o discuție cu prietenii lui de la Bruxelles pentru negocierea unor termeni suportabili pe subiectul  liberalizare. Guvernarea lui avut un rezultat total: zero barat.

Și guvernările PSD din timpul domniei sinistre a lui Liviu Dragnea au blocat orice discuție despre liberalizarea pieței de energie. Ținta lui Dragnea a fost doar șefia statului. Încoronarea lui în chip de Ceaușescu al mileniului 3.

N-a fost să fie. Dragnea a ajuns la pușcărie iar Iohannis, reales la președinție.

Guvernarea PNL-Orban instalată în octombrie 2019 a fost obligată de  Bruxelles să înceapă implementarea liberalizării energiei. La butoanele ministerului de resort a fost înșurubat atunci de sistem, Virgil Popescu.

Și nimic nu l-a mai clintit din funcție. Trei premieri s-au perindat între timp, Orban, Cîțu și acum, Ciucă. Virgil Popescu a rămas neatins.

Pandemia a salvat guvernul Ludovic Orban de la aplicarea liberalizării. Veseli, și Orban și Popescu s-au spălat pe mâini și nu au mai pregătit nimic. Nimic!

În 2021, Guvernul PNL, USR, UDMR  condus de Florin Cîțu a fost obligat să rezolve problema. Vezi să nu!

Scandalurile celor de la USR cu PNL și lunga campanie internă privind alegerea noii conduceri liberale  a mistuit tot: și guvernare, și țară. În loc de o liberalizare controlată a pieței de energie gestionată de ANRE  s-a creat o caracatiță de interese și afaceri cu specific mafiot care s-a repezit flămândă asupra oamenilor, școlilor, spitalelor și asupra economiei.

După PSD, răspunzător de haosul privind liberalizarea pieței de energie este PNL, în frunte cu cei trei premieri liberali ai săi și cu ministrul Virgil Popescu. Indolența și neprofesionalismul liberalilor îi va costa scump. Foarte scump!

Răspunzători de prim rang sunt și cei de la USR. Ei au fost cei mai aprigi susținători ai impunerii liberalizării energiei. Le spuneau românilor încă din decembrie 2020 că prin liberalizarea prețului la energie, toată lumea va plăti facturi mai ieftine!

În aroganță și impostură profesională, cei de la USR îi depășesc pe cei de la PNL deși sunt mult mai reduși ca anvergură și consistență politică.

Liderii și parlamentarii AUR știu doar să copie, la un nivel mai solid, practicile politice duse de USR ani de zile: bullyng îndesat împotriva tuturor celor care nu le plac și scandal.

Soluții există! Societatea trebuie să pună presiune și pe guvernare și pe pe clasa politică, ca să se implice. Nu doar să-și bată joc de-o țară întreagă.

Guvernanții trebuie expediați la Bruxelles pentru a le impune eurocraților noi condiții de aplicare în România a liberalizării energiei.

Eurocrații sunt doar niște funcționari care pot fi convinși dacă interlocutorul știe ce vrea, este puternic și inteligent.

Nimic nu e imposibil.

Asta ar fi ultima soluție pentru clasa asta politică pentru a se salva. Să decidă, ce vor politicienii?

Război cu românii sau război cu problemele societății?