După modernizarea mai multor străzi intens circulate din Cluj-Napoca, autorităţile locale şi Poliţia Rutieră Cluj Napoca au montat indicatoare de cedează trecerea pe toate drumurile care se intersectează.
Astfel, cei care circulă pe strada Nicolae Iorga, care până de curând aveau prioritate de trecere, trebuie să reducă viteza şi, după caz, să oprească la toate intersecţiile cu străzile Dimitrie Bolintineanu şi Iosif Vulcan. Interesant este faptul că şi cei care circulă pe aceste două străzi au la rândul lor indicatoare de cedează trecerea.
Sistemul de indicatoare rutiere cu toate cele patru străzi care se intersectează semaforizate cu cedează trecerea se regăseşte doar în Codul Rutier al Statelor Unite. la noi însă, sistemul nu este reglementat de Codul Rutier şi produce confuzie.
„Sunt şofer de 28 de ani şi ştiu că în oraşe unde străzile sunt semaforizate cu indicatoare rutiere unul dintre drumuri are prioritate. Aici, la Cluj, în zona noastră parcă toţi vor să pară mai deştepţi şi doar încurcă lucrurile. Sistemul pe care l-au gândit e să se aplice prioritatea de dreapta şi atunci întrebarea logică e de ce s-au mai dat banii pe indicatoarele rutiere”, spune Aurel Lazăr, un clujean care locuieşte în zona respectivă.
Codul Rutier zice una, poliţiştii alta
Codul Rutier impune, la articolul 30, ca toate indicatoarele rutiere se constituie într-un sistem unitar şi trebuie să fie în deplină concordanţă între ele. Mai mult, un alt articol din Codul Rutier, 167, prevede că orice vehicul care circulă pe un drum public pe care e instalat un indicator Cedează trecerea, îşi pierde prioritatea.
Comisarul şef Alexandru Mureşan, şeful Poliţiei Rutiere Cluj a declarat că acest sistem cu indicatoare de cedează trecerea pe toate străzile care se intersectează este aplicat doar în Statele Unite. În plus, poliţistul spune că în zonele unde a fost instituit sistemul au existat foarte multe accidente.
„În aceste intersceţii se aplică regula priorităţii de dreapta. Dacă te apropii de intersecţie şi vezi că din dreapta nu vine o altă maşină poţi să îţi continui drumul. Dacă vine, atunci opreşti. Semafoarele au fost montate cu acordul comisiei de circulaţie din cadrul primăriei Cluj Napoca şi nu de Poliţia Rutieră, de capul ei”, a precizat Mureşan.