Ministrul mediului amendează sectoarele cele mai împădurite din Bucureşti, pentru lipsa proiectelor de dezvoltare a spaţiilor verzi.
Sectoarele 4 şi 5 ar fi fost cele mai harnice la proiectele pentru spaţii verzi, a susţinut ieri ministrul mediului şi dezvoltării durabile, Attila Korodi. Acesta a dat publicităţii lista cu 87 de primării care nu au depus planuri de acţiune pentru extinderea spaţiilor verzi, aşa cum prevedea OUG nr. 114/2007, menţionând că celelalte sectoare, alături de alte 83 de oraşe din ţară, vor fi amendate cu sume între 30.000 şi 60.000 de lei pentru neglijenţă.
Legea spune că fiecare primărie trebuia să depună, până la finele lunii ianuarie, o listă cu planurile de acţiune pentru a asigura creşterea suprafeţelor de spaţii verzi la 20 mp/cap de locuitor până în 2010 şi la 26 mp/locuitor până în 2013. Cum ministrul mediului îi mângâie pe creştet pe campionii la promisiuni pe hârtie, dar nu se uită pe teren la ce au făcut ceilalţi, Capitala rămâne în continuare la 11,09 mp spaţiu verde/cap de locuitor. Statisticile îl contrazic Soarele dogorea ca-ntr-o zi de vară, încingând betoanele fără milă şi sugrumând cei câţiva copaci de pe marginea drumului. Asfaltul parcă ar fi cedat sub greutatea paşilor, în timp ce ministrul mediului, Attila Korodi, se îndrepta spre băncuţa înconjurată de 20 de metri pătraţi de spaţii verzi, în mijlocul parcării din Piaţa Constituţiei. Din colţul verde, amenajat special pentru presă, cu arbuşti în ghivece şi covoare de gazon aduse la metru pentru această ocazie, ministrul i-a pus la colţ pe cei 87 de primari, care nu s-au conformat legii. Mirată, asistenţa îl întreabă pe ministru în ce constau proiectele sectorului 5, unul dintre cele mai aride din Bucureşti. „Nu ştiu ce conţin proiectele care au fost depuse deja. Acestea se află la agenţiile de mediu şi urmează să primească fonduri pentru a fi puse în aplicare“, şi-a dat ministrul „inocenţa“ pe faţă. Potrivit acestuia, cea mai mare sumă alocată unui proiect ar fi „în jur de 10 miliarde de lei“. Ministrul n-a ştiut însă să răspundă ce oraş va primi aceşti bani.
Printre cei care vor fi taxaţi cu până la 60.000 de lei se află şi sectorul 3, condus de primarul Liviu Negoiţă. Directorul de comunicare al primăriei, Sebastian Stan, a explicat că pe raza sectorului său se află 576,6 hectare de spaţii verzi. „În ultimii patru ani au fost reabilitate şi amenajate 200 de hectare de spaţii verzi abandonate“, a spus Stan. Surprinzător, acelaşi minister condus de Korodi arată că sectorul 3 stă cel mai bine la capitolul spaţii verzi/cap locuitor. Dacă un bucureştean de aici are la dispoziţie 14,5 mp de spaţiu verde, un cetăţean din sectorul 5 nu se poate bucura decât de 6,3 mp.