Klaus Iohannis le-a promis liderilor mondiali că România va rezolva o mare problemă până în 2030

Klaus Iohannis le-a promis liderilor mondiali că România va rezolva o mare problemă până în 2030

Președintele Klaus Iohannis a susținut marți, la Glasgow (Scoția, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), declarația națională în cadrul segmentului la nivel înalt al Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) și a subliniat că România se angajează să îmbunătăţească sistemul de protecţie a pădurilor şi să planteze păduri în zone noi.

Klaus Iohannis s-a întâlnit și cu Joe Biden

Amintim că 105 lideri mondiali au semnat Declaraţia de la Glasgow, adică documentul în care liderii se angajează, printre altele, să lucreze pentru a opri pierderea pădurilor şi degradarea terenurilor până în 2030.

De asemenea, eforturile acestora vor viza și conservarea altor ecosisteme. Șeful statului a subliniat România are una dintre „cele mai scăzute″ rate de emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor din Uniunea Europeană.

Totodată, Klaus Iohannis a completat că ţara noastră se angajează să crească, în viitor, procentul de energie electrică provenită din surse regenerabile.

„Nu putem nega faptul că schimbările climatice reprezintă o provocare extraordinară și că trebuie să dăm dovadă de ambiție în abordarea ei!

Din 1989 până în 2019, emisiile de gaze cu efect de seră ale României au scăzut cu 64%. Avem una dintre cele mai scăzute rate de emisii pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Între 1990 și 2019, România și-a redus și intensitatea emisiilor de CO2 pe unitatea de PIB cu 77%, o rată mai mare decât dublul mediei globale.

Klaus Iohannis și președintele SUA, Joe Biden - foto: presidency.ro

România va face mai mult

Suntem angajați să facem și mai mult! Va fi o provocare să reducem în continuare emisiile, mai ales pe măsură ce ne apropiem de net zero. Îmi doresc să lucrăm împreună pentru a dezvolta, produce și utiliza noi tehnologii verzi.

Inovația este cheia. Printre alte inițiative de la Glasgow, România se alătură Misiunii de Inovare în Agricultură pentru Climă (Agriculture Innovation Mission for Climate), propuse de Statele Unite ale Americii. În același timp, trebuie să ne asigurăm că nimeni nu este lăsat în urmă în procesul de tranziție ecologică, că sunt create locuri de muncă și că inegalitățile sociale sunt reduse.

România sprijină pe deplin eforturile de lider ale Uniunii Europene în domeniul schimbărilor climatice și se angajează să contribuie la reducerea emisiilor UE cu 55% până în 2030. Am atins deja această rată de reducere la nivel național și ne angajăm să reducem în continuare emisiile.

Măsuri pentru schimbările climatice

Nu există o soluție magică împotriva schimbărilor climatice. Un set de măsuri interconectate ne poate ajuta să ne atingem obiectivele. Pentru aceasta, vom valorifica însăși forța naturii. România are o pondere ridicată a energiei regenerabile în mixul energetic, 40% din energia electrică produsă în România provenind din surse regenerabile. Ne angajăm să creștem acest procent în viitor.

Vom lupta împotriva schimbărilor climatice cu soluții bazate pe natură, folosind 57.000 de hectare de păduri noi prevăzute în Planul nostru Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru a capta carbonul și a combate deșertificarea.

sursă: arhivă EvZ

De asemenea, trebuie să canalizăm forța oamenilor în lupta împotriva schimbărilor climatice. Educația este cheia pentru un comportament prietenos cu mediul.

România va găzdui un centru inovator al OMM

Trebuie să promovăm educația și cercetarea privind schimbările climatice. Începând cu 2023, România va găzdui un centru inovator al Organizației Meteorologice Mondiale, care va ajuta sistemele agricole din Europa să răspundă mai bine la provocările climatice.

Impactul schimbărilor climatice nu are granițe naționale. Vă invit să ne unim forțele în a proteja mediul, asigurându-ne că lăsăm generațiilor viitoare o planetă mai verde și mai sigură!

Nu avem timp de pierdut! Trebuie să acționăm acum!″, a declarat Klaus Iohannis, conform presindency.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News