Kim testează arme chimice și biologice pe creștini, în lagăre de reeducare
- Daniel Valeriu
- 27 decembrie 2020, 09:53
În Coreea de Nord, creștinismul este interzis, poporul fiind obligat să-l recunoască pe liderul de la Phenian ca singurul Dumnezeu.
Din această cauză, numeroși creștini, atunci când sunt descoperiți, sau chiar presupuși creștini, sunt trimiși în lagăre de muncă forțată, sinistrele tabere de „reeducare”, unde sunt tratați de maniera în care Germania nazistă îi trata pe evrei.
Directorul de comunicare pentru Asia al organizației creștine de caritate Open Doors, Jan Vermeer, a dezvăluit tratamentul oribil la care sunt supuși creștinii de regimul lui Kim Jong-un, exponentul singurei dinastii comuniste din lume, dinastia Kim.
Jan Vermeer a declarat pentru Express că, în regimul nord-coreean, dacă cineva este considerat creștin, este trimis în două lagăre de muncă diferite.
Creștinii sunt supuși fie unei „reeducări”, fie unor teste cu arme bilogice și chimice. În timp ce sunt „reeducați”, nord-coreenii creștini sunt obligați să practice munci dure și epuizante, timp în care sunt și îndoctrinați de reprezentanții regimului lui Kim.
Pe de altă parte, cei care dau dovadă de o credință „puternică” în Dumnezeu, sau sunt lideri religioși, sunt trimiși în unele lagăre de unde nu se mai întorc niciodată.
„Dacă ești un lider creștin în Coreea de Nord sau dacă arăți că ai o credință foarte puternică, înseamnă că vei fi trimis într-un lagăr de muncă politică”, a declarat Jan Vermeer.
„Ceea ce înseamnă că nu vei avea parte de reeducare și nici de eliberare”, a precizat directorul Open Doors.
„Doar dacă ai noroc, vei fi trimis într-o tabără de reeducare. Dacă, după cinci, zece, uneori chiar 20 de ani de comportament «bun» într-un lagăr de reeducare vei dovedi că ești «educat», te vor putea elibera dar, desigur, există circumstanțe groaznice în aceste lagăre”.
„Am auzit de arme biologice și chimice care sunt testate pe prizonierii din aceste lagăre «revoluționare»”, a denunțat Jan Vermeer.