Juventus Torino l-a găsit pe "noul Buffon" la Vâlcea!

Juventus Torino l-a găsit pe "noul Buffon" la Vâlcea!

"Bătrâna Doamnă" a plătit 400.000 de euro pentru portarul Laurenţiu Brănescu (16 ani), jucător pentru care s-au bătut şi englezii de la Manchester United, dar şi cei de la Aston Villa.

Portarul Laurenţiu Brănescu (16 ani) a devenit ieri protagonistul celui mai important transfer realizat în această iarnă de o formaţie din România.

Lovitura a dat-o divizionara secundă CSM Râmnicu-Vâlcea, care l-a vândut pe Brănescu la formaţia italiană Juventus Torino în schimbul sumei de 400.000 de euro. Presa din "Cizmă" a anunţat realizarea acestui transfer la finalul anului trecut, dar vâlcenii au bătut palma cu reprezentanţii celor de la Juventus abia ieri. Italienii îl caracterizează pe jucătorul român ca fiind "noul Buffon".

La doar 16 ani, puştiul care măsoară 1,94 metri a fost dorit de mai multe echipe mari din Europa.

Bonusuri, în cazul în care va debuta la echipa mare

După ce a dat probe la clubul englez Aston Villa, Brănescu a ajuns în curtea celor de la Manchester United. "A fost foarte încântat fiindcă a discutat chiar cu Alex Ferguson. S-a întâlnit şi cu David Beckham. Sunt şanse mari să ajungă la United", declara Cristi Buturugă, agentul jucătorului, pentru EVZ, la finalul anului trecut, în momentul în care puştiul oscila între două superputeri: Juventus şi Manchester.

În cele din urmă, oferta făcută de clubul piemontez a fost mai bună şi pentru clubul CSM Râmnicu- Vâlcea, dar şi pentru jucător. Pe lângă suma de 400.000 de euro, CSM va încasa bonusuri atunci când goalkeeperul va debuta la echipa mare şi la prima reprezentativă. Prin comparaţie, Dinamo l-a vândut în această iarnă în Germania, la Karlsruhe (liga a II-a), pe Andrei Cristea, golgheterul ultimei ediţii de campionat (16 reuşite), cu suma de 675.000 de euro.

Florin Verigeanu, directorul general al echipei din Râmnicu-Vâlcea, este mulţumit de lovitura pe care a dat-o cu tânărul fotbalist: "A durat o vreme până s-a stabilit numele echipei la care va juca Laurenţiu, pentru că a fost dorit atât de Juventus, cât şi de Manchester. Sunt mulţumit de acordul cu italienii. Suma de transfer este una bună, mai ales că este vorba despre un fotbalist tânăr. Brănescu este un produs veritabil al clubului nostru, este vâlcean şi îi doresc să se impună în Italia, dar şi la echipa naţională", ne-a declarat ieri oficialul vâlcenilor.

Va locui la hotelul clubului

Brănescu a debutat în liga secundă în 2009, la doar 15 ani, în partida CSM Rm. Vâlcea - Arieşul Turda (scor 5-1), disputată în noiembrie 2009. "Are un psihic puternic. Este foarte matur pentru vârsta lui. La noi a debutat la 15 ani şi a avut câteva meciuri foarte bune", ne-a spus Robert Tufişi, antrenorul de portari al echipei vâlcene, despre Brănescu.

Ieri după-amiază, fotbalistul a revenit în ţară alături de părinţi şi de impresarul Cristi Buturugă. Deoarece este minor, părinţii l-au asistat la semnarea contractului cu Juve.

"Juventus l-a dorit foarte mult pe Brănescu. Asta a decis. Nu puteam să îi aşteptăm la nesfârşit pe cei de la Manchester. Juve este un club mare al lumii, iar condiţiile oferite sunt excelente. În Italia va sta singur şi va locui la hotelul clubului Juventus", ne-a declarat impresarul Buturugă.

DECLARAŢII

"Sunt mulţumit de acordul cu italienii. Suma de transfer este una bună, mai ales că este vorba despre un fotbalist tânăr.", FLORIN VERIGEANU, director general la CSM Râmnicu-Vâlcea

"Juventus şi l-a dorit foarte mult pe Brănescu. Jucătorul este foarte încântat de condiţiile oferite de către italieni.", CRISTI BUTURUGĂ, impresarul jucătorului

"Are un psihic puternic şi tupeu specific portarilor. Este foarte matur pentru vârsta lui.", ROBERT TUFIŞI, antrenorul de portari, de la formaţia CSM Râmnicu-Vâlcea

Ne puteți urmări și pe Google News