Jurnal de Grecia. Panică la poalele Muntelui Athos - Episodul 6
- Simona Ionescu
- 9 august 2012, 22:08
Oamenii din orăşelul Ouranopolis sunt speriaţi că focul va reizbucni peste noapte şi nu va avea cine să intervină deoarece avioanele autorităţilor s-au retras.
Mă aflu la circa 100 km de locul dezastrului, în zona Halkidiki, însă am urmărit ştirile la postul de televiziune Mega şi am vorbit cu un român care a trecut astăzi prin altă zonă a Greciei afectată de incendii violente : peninsula Peloponez, în Arcadia. Cenuşa împrăştiată de vânt dinspre Muntel Athos a ajuns până la noi, depunându-se peste tot. Timp de 8 ore, în regiunea Halkidiki a fost oprită apa, pentru a permite autorităţilor să facă provizii în bazine. La Ouranopolis, însă, oamenii au început să poarte măşti, fiindcă aerul era de nerespirat. Turiştii au ascultat sfaturile autorităţilor şi s-au mutat din zonele periculoase. Mai greu e, însă, cu localnicii care nu vor să-şi părăsească locuinţele. O grecoaică povestea reporterilor de televiziune cum, noaptea trecută când a izbucnit incendiul de pădure pe Muntele Athos, casa ei era ascunsă de vegetaţia din jur şi degeaba facea semne disperate avioanelor ce sosiseră în zonă şi striga cât putea de tare spre a fi auzită măcar de pompierii ce au intervenit terestru, fiindcă nimeni nu o auzea. A fost o noapte cumplită, au fost cuprinse de foc şi câteva case, însă nu s-au înregistrat victime omeneşti. Pe parcursul zilei de azi au fost mobilizate în zonă importante forţe de intervenţie, terestre şi aeriene din toată ţara. Flăcările de pe Muntele Sfânt se vedeau de la zeci de kilometri, iar avioanele survolau deasupra mării. Am văzut şi am fotografiat şi eu unul care urma să se alimenteze din mare şi să ajungă cu apa la locul sinistrului. Când totul părea că a fost stins, în cursul după-amiezii focurile au reizbucnit cu violenţă în câteva locuri. Corespondentul grec al televiziunii Mega a transmis de la faţa locului că, în jurul orei 20 din nou totul părea sub control, iar avioanele şi elicopterele de intervenţie s-au retras. Populaţia din Ouranopolis a intrat într-un soi de panică, fiindcă se tem ca peste noapte focarele să nu se reaprindă. Un alt mare prăpăd are loc de 3 zile în peninsula Peloponez, zona Arcadia. Focul, chiar dacă e cotat a nu fi mai virulent decât cel de pe Muntele Athos, nu cedează. Suprafaţa cuprinsă de flăcări e de peste 27.000 de hectare, iar aerul e de nerespirat. Toată lumea poartă măşti. Românul care a ajuns la noi la vilă, venind din Arcadia, ne-a spus că autostrada a fost închisă ore întregi, fiindcă fumul nu mai permitea vizibilitate. Să sperăm că mâine dimineaţă pârjolul va fi amintire, iar oamenii vor trece la acţiuni de ştergerea dezastrului.
- Jurnal de Grecia. Athos, Muntele Sfânt, sub flăcări! - Episodul 5