Lideri de partide cu vechime de aproape două decenii în Parlament candidează din nou la alegerile de duminică.

Sunt de 18 ani în parlament, iar gustul puterii, dorinţa de a trage sforile sau interesele financiare i-au determinat să încerce să obţină încă un mandat la alegerile uninominale de duminică. Fiecare partid îşi are oamenii care au semnat statele de plată la Parlament din 1990 încoace, pentru că din Dealul Mitropoliei sau din Casa Poporului au putut pune condiţii şi la centru, şi în teritoriu.

Pe partide, UDMR conduce detaşat în topul veteranilor: 9 candidaţi cu cinci mandate (prezenţi în parlament din 1990) şi 3 cu patru mandate. PSD are 5 „integralişti“ şi 5 candidaţi cu 4 mandate, PDL are un personaj cu 5 mandate (unul incomplet) şi 3 cu 4 legislaturi la activ, iar liberalii au 4 lideri care au adunat câte 4 mandate.   Legile şi dosarele, jucate la ruleta votului

Pentru unii politicieni, parlamentul este locul în care îşi pun amprenta pe legile grele. Astfel, Doru Ioan Tărăcilă (PSD), senator din 1990 încoace, are un palmares covârşitor: de la ciopârţirea Legii caselor naţionalizate, în 1998, până la modificarea reglementărilor pentru suspendarea preşedintelui, anul trecut. Modelul său este copiat de un alt PSD-ist, Eugen Nicolicea, deputat din 1992, dar care în ultimul mandat „a tăiat“ numeroase legi. Un rol similar, deşi pe alt palier, l-a jucat UDMR-istul Peter Eckstein Kovacs, şi el unul dintre juriştii Senatului încă din 1990.

Dacă unii aleşi vor să schimbe legile, alţii se mulţumesc să numere banii. Exemplul lui Verestoy Attila (UDMR), politicianul de top 300, este ultracunoscut, dar puţină lume l-a remarcat pe Ioan Oltean (PDL) care a acumulat patru mandate, dar şi afaceri cu energie plus închirierea caselor, în timp ce ia bani pentru chirie de la Cameră.

Pentru unii parlamentari, Casa Poporului este un scut împotriva procurorilor, după modelul deja brevetat de Adrian Năstase. Pentru Ovidiu Muşetescu (PSD), ale cărui decizii din fruntea AVAS au intrat în vizorul autorităţilor, un eventual al şaselea mandat de parlamentar s-ar putea dovedi folositor. Baronii cu loc de parlamentar  Statutul de parlamentar este pentru unii politicieni o confirmare a celui de „baron local“, exemplul cel mai clar fiind cel al senatorului PSD Ion Vasile, parlamentar din 1990, sau al lui Gheorghe Albu (PDL), care a obţinut deja patru mandate de la cetăţenii din Dâmboviţa.

Din urmă vine puternic Viorel Hrebenciuc, unul dintre sforarii PSD şi artizan al mutărilor politice importante ale ultimilor ani: suspendarea preşedintelui sau negocierea susţinerii parlamentare a guvernului minoritar PNL.

Există însă şi politicieni pentru care tribuna parlamentului este locul cel mai potrivit pentru a-şi face reclamă, prin intervenţii bombastice. Îi putem menţiona pe liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, senator din 1992, sau pe Adrian Păunescu (PSD).

Alţii vor să fie în parlament pentru a-şi satisface orgoliul personal, de pildă Varujan Vosganian (PNL), care din 1990 a lipsit doar patru ani din parlament.   Senator sau deputat, în loc de şef la partid De multe ori, prezenţa în parlament compensează absenţa din structurile de conducere ale partidului. Pe Radu Berceanu, fotoliul de parlamentar, pe care îl deţine din 1990 (a făcut o scurtă pauză la începutul anului 2008), l-a menţinut în cărţi între 2001 şi 2004, atunci când nu mai avea nicio funcţie la partid.

În aceeaşi situaţie s-a aflat şi liberalul Crin Antonescu (deputat din 1992), care a lipsit din conducerea PNL între 2002 şi 2007, dar a supravieţuit politic graţie prezenţei în Cameră şi a postului de lider de grup.

Alţi politicieni au simţit nevoia să-şi supravegheze colegii din parlament, chiar dacă deţineau şi funcţie la partid. Este cazul liderilor UDMR Marko Bela, Gyorgy Frunda sau Laszlo Borbely, aflaţi şi ei, neîntrerupt din 1990, pe băncile legislativului. Nici şeful PNL Călin Popescu-Tăriceanu, deputat timp de 14 ani, nu a renunţat la locul din Cameră când a devenit premier.

 

Citiţi şi: SENATUL EVZ: Vot de disperare Voturile se adună cu găleata