Tribunalul Gorbunov: încă un judecător arestat!

Tribunalul Gorbunov: încă un judecător arestat!

Candidat pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Dolj, judecătorul Bogdan Diaconescu, fiul unui fost prefect de Olt, a fost arestat preventiv, astăzi, pentru 29 de zile.

Diaconescu este acuzat că a luat 15.000 de euro mită, pentru eliberarea unor denunţători judecaţi de el în stare de arest preventiv, dar şi pentru aplicarea unei pedepse mai blânde. Mandatul a fost emis de magistraţii Curţii de Apel Craiova, după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi-a dat avizul.

Banii au fost primiţi prin intermediul unui alt judecător, Laurenţiu Anghel, fost purtător de cuvânt al Tribunalului Dolj, care a fost, la rându-i, răsplătit cu cinci mii de euro pentru serviciile sale. Acesta a fost deja arestat preventiv la începutul lunii mai. În aceeaşi cauză au mai fost arestaţi avocaţii Ion Militaru şi Octavian Ciucă, din Baroul Olt, respectiv Dolj. Cei doi avocaţi au facilitat legătura dintre puşcăriaşii-denunţători şi judecători, serviciu pentru care au fost, de asemenea, răsplătiţi, cu 25.000 de euro. Metodă ingenioasă de plasare a şpăgii

Judecătorul Bogdan Diaconescu nu a putut fi arestat preventiv, la începutul lunii mai, odată cu „partenerii” săi de afaceri, deoarece procurorii DNA nu au reuşit să demonstreze că banii au ajuns la el. Laurenţiu Anghel nu a vrut să dea niciun fel de declaraţie, nici în faţa anchetatorilor DNA, nici în faţa instanţei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Metoda folosită de Anghel şi Diaconescu era una ingenioasă. Ei închiriaseră un apartament pe numele unei alte persoane, iar „şpaga” era lăsată acolo de unul, pentru a fi preluată de celălalt, la interval de câteva zile. Scopul: între ei să nu existe contact, iar un eventual flagrant să nu poată fi realizat.    

Probe on-line

Computerul de serviciu al lui Bogdan Diaconescu le-a oferit anchetatorilor probe importante. Potrivit unor surse judiciare, în hard-disk-ul computerului din Tribunalul Dolj al lui Bogdan Diaconescu au fost găsite hotărâri judecătoreşti contradictorii.

Astfel, atunci când Diaconescu a aflat că Laurenţiu Anghel a fost reţinut, a şters hotărârea prin care dispunea eliberarea puşcăriaşilor-denunţători, înlocuind-o cu una prin care îi menţinea în arest preventiv, dar şi condamna. Numai că, deşi judecătorul a şters hotărârea iniţială, anchetatorii au reuşit să o descopere, totuşi, prin mijloace tehnice specifice, în hard-disk-ul computerului său de serviciu.

Palmares de judecător

Surse judiciare precizează că anchetatorii au identificat şi alte persoane, condamnate de Bogdan Diaconescu în trecut, care au declarat în faţa DNA că le-a fost cerută şpagă, pentru a fi făcute scăpate. Judecătorul Bogdan Diaconescu avea o metodă ingenioasă şi pentru astfel de „negocieri”. Concret, comunicarea dintre judecător şi persoanele condamnabile avea loc prin intermediul a doi verişori ai magistratului.

Pentru a demonstra că vorbesc în numele judecătorului, verişorii chemau condamnabilul într-un restaurant, unde el îi putea observa la aceeaşi masă cu Bogdan Diaconescu. Condamnabilul stătea întotdeauna la altă masă. Apoi, cand unul dintre verişori mergea la toaletă, condamnabilul îl urma, pentru a afla suma solicitată de judecător şi, eventual, a o negocia. Aceleaşi surse judiciare precizează că, de regulă, suma era 20.000 de euro de persoană. Dacă în acelaşi dosar erau judecate mai multe persoane, fiecare dintre ele trebuia să achite 20.000 de euro.

Şase, domnilor magistraţi!

Potrivit aceloraşi surse, în birourile Tribunalului Dolj ar fi fost montate mai multe microfoane, anchetatorii încercând, astfel, să strângă probe pentru inculparea judecătorilor Anghel şi Diaconescu. Numai că, spre surprinderea anchetatorilor, nu numai cei doi judecători au fost înregistraţi purtând conversaţii nu tocmai etice, ci şi alţi colegi de-ai lor.