"Cred în supremația albilor atât timp cât negrii nu se vor instrui suficient ca să exercite responsabilități. Nu cred că trebuie date locuri de conducere și de judecată unor oameni iresponsabili". 

Această declarație a fost făcută de John Wayne într-un interviu acordat în 1971 revistei Playboy care cuprinde și alte numeroase remarci rasiste și de condamnare a mișcării pentru drepturi civile din Statele Unite. În interviu, actorul specializat în roluri de împărțitor al dreptății îi numea „porci spurcați” pe criticii excesului de forță al poliției împotriva demonstranților de culoare.

Un alt pasaj se referă la sclavie: "Nu mă simt vinovat că în urmă cu cinci sau 10 generații negrii au fost sclavi, deși nu încuviințez sclavia”, a declarat la acea vreme John Wayne adăugând că sclavia "este un fapt de viață, la fel cum unii copii sunt paralizați, trebuie să poarte proteze și nu pot juca fotbal cu noi, ceilalți”. 

Interviul cu pricina, din revista Playboy a fost principalul, dar nu singurul argument invocat de legiuitorii californieni care s-au opus proclamării zilei de 26 mai, ziua nașterii actorului, ca „Ziua John Wayne” în statul California.

Alte reproșuri aduse celebrului actor  John Wayne sunt legate de sprijinul său entuziast pentru campania vânătorii de vrăjitoare comuniste condusă de senatorul republican Joseph McCarthy în anii războiului rece și pentru Societatea John Birch, o grupare a dreptei radicale americane.

Iniţiativa  a căzut cu 35 de voturi împotrivă și 20 pentru.