Jim Mitchum, fiul legendarului Robert Mitchum, a încetat din viață la 84 de ani

Jim Mitchum, fiul legendarului Robert Mitchum, a încetat din viață la 84 de aniSursa foto: imdb.com

Jim Mitchum, actor de film și televiziune care a apărut în peste 35 de producții între 1949 și 1994, a murit pe 20 septembrie la domiciliul său din Skull Valley, Arizona. Crescut în umbra tatălui său celebru , Robert Mitchum, Jim a reușit să-și creeze o carieră proprie și a rămas o figură apreciată în cinematografia clasică americană, potrivit Variety.

Jim Mitchum, de la copil-actor la star de cinema

Jim Mitchum a început să joace la doar opt ani, când a debutat într-un film western. La 16 ani, asemănarea cu tatăl său i-a adus rolul fratelui lui Robert în „Thunder Road” (1958), film produs tot de Robert Mitchum. În rolul unui mecanic, Jim a învățat să lucreze la motoare și chiar a devenit pentru o perioadă scurtă de timp, mecanic și pilot de curse.

Influențat de Elvis Presley, a semnat un contract cu 20th Century Fox și a lansat single-ul „Lonely Birthday” în 1961. În anii ’60, a jucat alături de actori precum John Wayne, Kirk Douglas și George Peppard. În 1971, a participat la filmul experimental „The Last Movie” al lui Dennis Hopper.

Patru ani mai târziu, a interpretat un rol în „Moonrunners”, film care a inspirat celebra serie „The Dukes of Hazzard”.

Jim Mitchum a fost căsătorit de trei ori

Jim Mitchum a fost căsătorit de trei ori. Prima dată cu actrița Wende Wagner (1968–1978), cu care a avut un fiu, Will Spence Mitchum, apoi cu Vivian Ferrand (1985–1995), cu care a avut doi copii, Brian Price și Caitlin Ann. Ultima soție este Pamela K. Smith, cu care s-a căsătorit în 2025.

Robert Mitchum și fii săi

Sursa foto. Wikipedia

După retragerea din actorie în 1994, s-a mutat în Arizona, unde a gestionat ferma de cai a părinților săi și a dezvoltat linii de whiskey premium, inclusiv „Robert’s Rye Whiskey”, într-un omagiu adus tatălui său.

Actorul a continuat să joace un rol în cinematografie

Pe lângă afacerile pe care le-a avut, Mitchum a rămas apropiat de cinematografie, participând la evenimente și proiecte legate de filmele clasice. Actorul și-a lăsat în urmă soția , Pamela, fratele Christopher și sora Petrine Day Mitchum, precum și cei patru copii ai săi, Ana Liljeback, Will Spence Mitchum, Brian Price Mitchum și Caitlin Ann Mitchum.

Familia extinsă o include și pe fiica vitregă Tiffany Mitchum Greene, precum și nepoții Jack Durham Mitchum, Wagner Bernard Maximus Mitchum, Paige Mitchum și Winnry Marie Mitchum Muir.