Regizorul filmului "Şefi de coşmar": "Jennifer Aniston era perfectă pentru acest rol"
- Ileana Dima
- 11 august 2011, 13:40

Seth Gordon, regizorul filmului "Şefi de coşmar", a explicat pentru EVZ că Aniston a interpretat unul dintre cele mai puternice personaje feminine pe care el le-a văzut în ani de zile.
Mâine are loc premiera românească a lungmetrajului "Şefi de coşmar", regizat de Seth Gordon. Sinopsisul arată astfel: pentru Nick (Jason Bateman), Kurt (Jason Sudeikis) şi Dale (Charlie Day), viaţa la muncă a devenit un adevărat coşmar. Cum niciunul dintre ei nu-şi permite să demisioneze, singurul lucru care le-ar putea uşura existenţa ar fi să-şi pună cu botul pe labe şefii abuzivi, interpretaţi de Jennifer Aniston, Colin Farrell şi Kevin Spacey.
Într-o zi, cei trei prind curaj după câteva pahare şi apelează la un fost puşcăriaş (Jamie Foxx) cu care cred ei că vor urzi planul perfect pentru a-i scoate din peisaj pe tirani. Însă, ca de fiecare dată, planurile perfecte nu există decât în teorie, iar suprizele se ţin lanţ. Regizorul "Şefilor de coşmar", Seth Gordon, a detaliat pentru EVZ cum a reuşit să dobândească o distribuţie atât de doldora de staruri.
EVZ: Cum de te-ai implicat în acest lungmetraj? Seth Gordon: Am citit scenariul în toamna anului 2009. M-a făcut să râd cu lacrimi. Era incredibil de amuzant. Şi rolul care m-a impresionat cu adevărat era acela pe care l-a jucat Aniston până la urmă. Nu mai văzusem un personaj feminin atât de puternic de foarte mult timp. Şi, sincer, ea era prima şi ultima persoană la care m-am gândit pentru acest rol. Era perfectă pentru el. Şi am fost atât de bucuros când ea a acceptat să joace în "Şefi de coşmar".
Cum ai asamblat distribuţia?
Cred că au existat mulţi factori de luat în calcul apropo de distribuţia acestui film. Ce a fost important pentru mine a fost să pornesc de la perspectiva că este un film despre un ansamblu de personaje, nu despre unul singur. Modul tradiţional în care se fac filme azi are de-a face cu castingul. Dai roluri unor nume mari şi aşa ajungi să îţi faci filmul. Dar eu m-am gândit că scopul meu principal era ca între cei trei (Nick, Kurt şi Dale – n.r.) să existe o chimie. Voiam trei tipi care nu puteau neapărat "să ducă filmul pe umeri", în termeni de marketing, dar între care să existe o chimie care chiar să func ţioneze. Ce să mai zic de Bateman... Sunt toţi actori incredibili şi am fost încântat de felul în care au format un grup. Şi sper că în curând vor putea "duce filme pe umeri" de unii singuri.
Cum ai ales interpreţii şefilor de coşmar?
Trebuia să creăm personaje negative teribile, şefi de coşmar care să îi terorizeze pe cei trei. Şi mi-am dorit, în limita posibili tăţilor, să fie jucaţi de actori cunoscuţi în principal pentru rolurile lor dramatice. Tocmai pentru că mă gândeam că oportunitatea tranziţiei lor către comedie, vizibilă pe marele ecran, ar fi amuzantă pentru public. Colin Farrell, cred, a fost o alegere excelentă pentru rolul lui Bobby.
Când l-am întâlnit pentru prima dată, chiar era pregătit pentru schimbarea incitantă pe care voiam să i-o ofer. A spus că vrea coafura aceea dementă, că voia ca personajul lui să aibă burtă şi că voia să intre în pielea unui tip care bate cluburile în fiecare noapte. Asta e o faţetă a lui care nu s-a văzut deloc pe marele ecran. Am încercat mai multe coafuri şi costume şi... Pur şi simplu, a devenit acel tip.
Şi Aniston. E realmente incredibilă. Este, cred eu, unul dintre cei mai buni actori de comedie contemporani. Dar ea nu e cunoscută pentru rolurile în comedii pursânge. Rolurile ei recente sunt mai degrabă în domeniul rom – com. Ca şi Colin, şi ea avea propriile instincte legate de cum trebuia să arate personajul ei. Alături de Chris McMillan, un stilist expert, i-am creat acest look care e puternic şi dominator şi îţi inspiră un animal de pradă.
Kevin Spacey îl joacă pe David Harken, care este probabil şeful de coşmar la care se poate raporta oricine, căci este un micro- manager corupt. Acel gen de tip care are mult mai multă putere decât subordonaţii lui, dar se foloseşte de ea în toate felurile posibile ca să se simtă el bine, probabil din cauza nesiguranţei.
"Modul tradiţional în care se fac filme azi are de-a face cu castingul.“ SETH GORDON, regizor <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/SVIxEXXXDzk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>