Pescarii din portul Tomis Constanţa l-au omagiat ieri pe marele actor de comedie Jean Constantin, „exact aşa cum şi-ar fi dorit”. S-au dus în largul mării cu bărcile şi au aruncat în valuri un colac de salvare în care au pus o coroană de flori şi o lumânare aprinsă.
„Dumnezeu să-l ierte”, au spus lăcrimând pescarii constănţeni după ce şi-au scos şepcile, le-au dus la inimă şi s-au închinat cu pioşenie. Comemorarea unui pescar prin aruncare în mare a unei coroane de flori este un obicei pe care, „marele pescar” şi l-a dorit.
„Ideea a fost a lui, înainte de a muri, Jean Constantin ne-a spus că atunci când „nu voi mai fi printre voi, să nu mă uitaţi şi să faceţi o plimbare pe mare în memoria mea” şi asta am făcut, pentru că sufletul lui a fost aici”, povesteşte Feri Mehmet, un vechi prieten. De fapt actorul a fost preşedintele Asociaţiei Pescarilor „Albatrosul” din portul Tomis. Matei Stănei, fostul antrenor al Cătălinei Ponor era vecinul de baracă al actorului. „Îmi spunea „ăla cu inelele”, era aproape zilnic aici cu noi, pescarii. Spunea o mulţime de poveşti marinăreşti, stăteam până dimineaţă şi râdeam împreună cu el, o să ne lipsească tare mult zilele alea alături de el”, spune Stănei. Ultima întâlnire
Pescarii din port au fost ultimii prieteni cu care Jean Constantin s-a întâlnit. „Am organizat o masă cu guvizi, garizi şi pâine, o sticlă de vin roşu, în după amiaza aia a murit”, îşi aminteşte Constantin Zabolotni, secretarul asociaţiei. Feri Mehmet spune şi el că la mesele lor pescăreşti veneau „şi ţigani şi turci şi români şi artişti şi miniştri, absolut tot felul de oameni, era un om de-al nostru, obişnuit şi deschis”. După ce s-au întors de pe mare, pescarii s-au adunat la sediul asociaţiei şi au făcut pomană pentru şeful şi prietenul lor. O masă cu mâncare din peşte „la tablă”, aşa cum îi plăcea lui Jean Constantin.
Au citit o poezie în memoria maestrului și au depănat amintiri. Pescarii au dezvăluit că în urmă cu două săptămâni Jean Constantin a mărturisit că a fost la notar unde și-a făcut testamentul lăsând tot ce avea pe numele soției sale, Nina.