Mario Garcia, gurul mondial al graficii de ziar, a fost joi la Bucureşti, pentru conferinţa „Managing Media Crisis”, organizată de Media Management Institute.
Conferinţa a fost una apăsătoare, fiindcă a venit la scurt timp după ce două mari redacţii de ziare centrale - una dintre ele este a EVZ - au concediat câteva zeci de angajaţi. Interesant e modul cum se întâlnesc - sau nu - soluţiile lui Garcia cu problemele presei româneşti.
Omul care a redesenat câteva zeci de ziare celebre a avut două sesiuni de prezentare care sau ocupat în primul rând de traseul informaţiei în noua conjunctură, în care ştirea „caldă” e luată de site-urile de informaţie şi de televiziuni. Cum prezentările şi soluţiile „oracolului” Garcia trebuie să aibă destule în comun cu criza globală a tiparului, e momentul să ne bucurăm că astfel de probleme la mintea cocoşului afectează şi alte pieţe. Unii ziarişti consideră şi azi că „nu e ştire dacă nu a fost tipărită”, subliniază Garcia, în timp ce publicul ia informaţia de pe mediile electronice sau audiovizuale. Simptomatic şi normal, mult din discursul superdesignerului s-a mutat către informaţia electronică şi ceea ce poţi face din pagina întâi a ziarelor în mileniul al treilea. A fost vorba de analogii între site-uri şi tipar, plus considerente de ceea ce am putea numi „uzabilitate” - un termen născut pe internet - a paginii întâi a ziarului. Managerii şi redactorii-şefi au ascultat cu religiozitate şi, probabil, se vor gândi la noi redesenări ale ziarelor.
Asta a fost Garcia. Între el şi el, aşa-zicând, au fost şi două dezbateri, cu managerii şi redactorii-şefi din presa scrisă, moderate de autorul acestor rânduri (această precizare e necesară în virtutea unui posibil conflict de interese legat de implicarea acestuia în conferinţă). Discuţia a fost alta. S-a vorbit tot despre internet, dar ca un duşman care ia munca presei scrise, despre proasta calitate a textelor apărute în ziarele româneşti şi despre concedieri. Managerii şi redactorii-şefi au fost autocritici. Era necesar.
Jurnaliştii nu mai sunt ce-au fost nici în presa occidentală. Însă în România ei sunt mai puţin decât omologii lor din ţările civilizate. De prin 2006, investiţiile marilor afacerişti români au provocat o criză de resurse umane: aceiaşi ziarişti cu experienţă au fost distribuiţi între mai multe publicaţii, radiouri şi televiziuni, redactorii- şefi şi managerii au intrat într-un soi de transhumanţă asemănătoare cu timpurile legendare ale ciobanului şi Mioriţei.
La acestea se adaugă piaţa de publicitate restrânsă din România, combinată cu orientarea spre profit a grupurilor de media, care au impus scheme restrânse şi prost plătite de jurnalişti. Reporterii sunt în unele cazuri prea mulţi, dar lipsiţi de experienţă şi deloc încurajaţi să dea măsura posibilului talent, învăţaţi cu termene de predare şi texte scrise la lungime. Cumva presa românească a ars etapa cu consistenţa subiectului, unghiul de abordare, plusul de conţinut adus faţă de alte ziare şi medii.
Nou-veniţii în breaslă sunt astăzi disponibilizaţi, după ce şefii lor i-au făcut să creadă că sunt ziarişti. Noi, „bătrânii”, putem vorbi de lipsa lor de pasiune şi prea puţinul învăţat în facultăţile de profil. Însă corect e să ne punem problema propriilor carenţe. Înainte de a decide cheltuieli pentru o nouă redesenare a ziarului, e cazul să ne întrebăm cine citeşte textele din publicaţiile noastre. Cine din redacţie şi cine din public.
CITIŢI ŞI:
