Previzibil, campania pentru europarlamentare curge molcom, având ca singure puncte palpitante certurile şi nervii din politica internă.
Atât de molcom, încât ne putem hazarda la un bilanţ. Începem cu sloganurile.
„Alege bine” al PSD-ului e scurt, cu mai multe în ţelesuri şi se leagă de „binele” folosit şi de Traian Băsescu, cu succes, în 2004. Pare a fi fost preluat şi în teritoriu, poate şi fiindcă funcţionează. PDL a propus „La bine şi la greu”, care se leagă de criză, conţine acelaşi cuvânt „magic” şi sugerează o legătură afectivă, familială cu alegătorul. Pe afişele PNL, stângaciul şi anunţatul „Apărăm interesul tău în Europa” a fost în parte înlocuit de „Bani pentru români. Bani europeni”, o promisiune liberală, în ton cu absorbţia defectuoasă de fonduri UE. S-ar putea obiecta că ne-am poticnit la fonduri tocmai în guvernarea liberală, dar la fel de bine, PSD-ului i s-a reproşat „obsesia Băsescu” pentru cuvântul „bine”, iar PDL-ului, similitudinea cu un slogan al unei mărci de bere. Totuşi, cele trei mesaje sunt singurele cât de cât acceptabile.
Restul e, în general, jale. Pavel Abraham, fost poliţist, vine de exemplu cu o aiureală autoritar-localistă, fără legătură cu UE: „Siguranţa comunităţii, siguranţa cetăţeanului”.
Inventarul dezastrului ar putea continua, dar mai productiv e să reflectăm la motivul lui. Adică miza scăzută a alegerilor europene nu doar pentru electorat, ci şi pentru partide. S-o spunem pe şleau, la Bruxelles nu se poate fura cine ştie ce şi nici nu se pot trage sfori. Poţi cel mult să palmezi nişte bugete de comunicare, să-ţi chemi nepoatele în vizită şi alte mărunţişuri.
Mesajele serioase ale politicienilor de la Bruxelles s-au lovit până acum de un zid, nu numai la electorat, ci şi la presă. Campania de la europarlamentare este doar un pretext pentru punerea în circulaţie a unor politicieni şi teme cu relevanţă internă, dată fiind şi agitaţia legată de prezidenţialele din toamnă. E oarecum o situaţie asemănătoare cu prezidenţialele la care unii intră în cursă nu pentru funcţie, ci pentru notorietate.
Succesul la europarlamentare înseamnă, apoi, ieşirea din circulaţie a politicienilor respectivi. Unii dintre ei au fost deja retraşi din Parlamentul Europei după ce au funcţionat ca locomotivă pentru listă, în 2007. Ce le rămâne celor care chiar au mers la serviciu la Bruxelles? Zgâriatul la uşa propriului partid, care riscă să-i lase pe dinafară. Fiindcă a-ţi vedea de treabă înseamnă să ieşi din cărţi.
Ca totdeauna, apatia electoratului şi campania plicticoasă se leagă de inconsistenţa politicienilor. Proiectele acestora sunt neconvingătoare şi greu de aplicat. Iar atunci când fac lucruri, europarlamentarii sunt sceptici că îi va înţelege cineva. Mizând pe Europa doar ca pretext, partidele au câştigat, poate, la capitolul strategie. Dar au pierdut la capitolul tactică, la care mesajele serioase europene ar fi contribuit, pe termen lung, la însănătoşirea clasei politice, ca şi a electoratului. P.S.: Autorul acestor rânduri a realizat o serie de videocasturi despre Parlamentul Europei, având în prim-plan unul dintre candidaţii cu o poziţie bună pe lista PNL. Cititorul e rugat să judece dacă asta a afectat scrierea articolului de mai sus.
Recomandările noastre
