Potrivit ziarului britanic Daily Mail, producătorii israelieni spun că sistemul a înregistrat un succes de sută la sută în timpul testelor. De altfel, după cum par să arate imaginile filmate, Drone Dome C-UAS e capabil să detecteze chiar și  ținte foarte mici de la mai bine de 2 kilometri distanță. Le doboară apoi, în numai câteva secunde, chiar dacă țintele zboară în zig-zag sau fac manevre rapide de evitare.

Filmulețul postat de compania din Haifa arată cum noua armă neutralizează trei drone care zboară în formație deasupra deșertului. Alte secvențe surprind distrugerea unui aparat fără pilot care zboară în zig-zag. Producătorul de tehnică militară Rafael susține că sistemul reprezintă  o „soluție inovatoare de la un capăt la la altul” și poate oferi „protecție” pentru obiective militare și civile aflate sub amenințare. Alte avantaje importante sunt legate de faptul că „sistemul mobil operațional” poate fi montat pe un pe  camion și are și capacitatea să blocheze telecomanda prin care este controlată drona. Cu alte cuvinte, aeronava fără pilot nu numai că nu mai poate fi manevrată, dar nu mai e capabilă nici să transmită imaginile filmate în timpul zborului.

 

Te-ar putea interesa și: