Irina-Camelia Begu, revelaţia anului

Irina-Camelia Begu, revelaţia anului

Românca Irina-Camelia Begu a fost desemnată revelaţia anului în tenisul mondial feminin.

An 2011 de senzaţie în tenis pentru românca Irina-Camelia Begu. Bucureşteanca de 21 de ani, care pe 1 ianuarie era pe locul 214 în clasamentul WTA, încheie 2011 în primele 50 cele mai bune jucătoare de tenis din lume!

Irina-Camelia a fost votată de o echipă de jurnalişti ca fiind "revelaţia anului", informaţie apărută pe siteul WTA.

"După un sezon foarte bun, Begu a ajuns de la locul 214 WTA pe locul 38, terminând pe 40. A jucat primele două finale WTA din carieră, la Marbella şi Budapesta", a scris siteul WTA.

Jucătoarea anului 2011 a fost desemnată sportiva cehă Petra Kvitova.

Kvitova, 21 de ani, a câştigat la Wimbledon primul Grand Slam din carieră. A cucerit Mastersul, conducându-şi apoi echipa spre victorie la Fed Cup.

Ne puteți urmări și pe Google News