Irene Pârvu se trezeşte la cinci dimineaţa

Irene Pârvu se trezeşte la cinci dimineaţa

Prezentatoarea emisiunii "710" de la B1 vrea să intre în afaceri, însă până atunci trebuie să nu întârzie la serviciu.

Deşi realizează o emisiune matinală, „710“, la B1, Irene Pârvu mărturiseşte că nu s-a uitat niciodată la televizor dimineaţ a. „Când am timp, prefer să lenevesc în pat, pe fond sonor de vrăbiuţe“, explică ea, adăugând că dormitul este activitatea ei preferată din ultimul an. Acesta este şi motivul pentru care cele două săptămâni de vacanţă pe care le-a avut în vară au fost consacrate în principal somnului.

În rest, în timpul liber citeşte: „Poate şi pentru că nu mai am energie pentru altceva“. Cu toată oboseala însă, pleacă din Bucureşti de câte ori poate, pentru a descoperi locuri nu prea des vizitate.În general, o zi din viaţa ei începe dimineaţa foarte devreme, la ora 5.15, deoarece la ora 6.00 trebuie să ajungă la machiaj. Ca să se poată pune în mişcare apelează la „cola, multă cola“. La ora 10.00, după terminarea emisiunii şi o scurtă şedinţă informală, în care se râde mult, se reîntoarce în patul de acasă. După o nouă repriză de somn, pe la ora 13.00 începe „ziua a doua“, în care, teoretic, poate face ce vrea. Practic, încearcă să pună pe picioare o afacere, aflată deocamdată în stadiul de proiect.

PROGRAMUL MEU

În ultima vreme mă uit foarte rar la televizor, iar în weekend doresc să ies din casă. Totuşi, prefer documentarele de pe Animal Planet sau de pe National Geographic.

Ne puteți urmări și pe Google News