Irakianul care aducea terorişti în România, tolerat de autorităţi

Irakianul care aducea terorişti în România, tolerat de autorităţi

Irakianul acuzat că a adus în România mai mulţi concetăţeni după ce obţinea vize de investitori în baza unor documente false a înfiinţat aproape o sută de firme fantomă. Sediile sociale erau trecute la adrese inexistente, la registrul comerţului irakianul fiind ajutat de o "împuternicită" româncă. Actele notariale false au fost încheiate, curios, în numele aceluiaşi cabinet aproape în toate cazurile.

Potrivit rechizitoriului, Al Dulaimi A.A. Mohamad a declarat şi folosit pe teritoriul României, trei identităţi diferite, respectiv Loay Ali Asae, Al Dulaimi A.A. Mohamad şi Alsanad Rami A. Alsanad. Dulaimini a folosit identitatea de Loay Ali Asae în perioada 13.04.1994 (data când a intrat pentru prima dată în România prin aeroportul Henri Coandă) P.C.T.F. - 22.02.1997 (data la care i-a expirat viza de şedere).

Complicitate la ARIS Pentru a obţine viza de România şi-a atribuit calitatea de comerciant, obţinând în acest sens, acordul Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS). Principala activitate consta în înfiinţarea de firme fantomă, aducerea în România contra cost a mai multor sute de concetăţeni, urmată de abandonarea sau "arderea" firmelor după acumularea de datorii la stat.

Bâlbâieli româno-germane După februarie 1997, Dulaimi nu s-a mai prezentat la Autoritatea Naţională pentru Străini pentru a solicita prelungirea vizei de şedere în România. Pe 10 noiembrie1997, autorităţile din Germania acordă statutul de refugiat irakianului, sub identitatea Al Dulaimi Ali Asae Mohamad, fiindu-i eliberat documentul pentru refugiaţi nr. 0752313 valabil până la data de 09.11.1998. Pe 12 decembrie 1997 irakianul reintră în România, folosind identitatea atribuită şi documentele eliberate de autorităţile germane, respectiv de Al Dulaimi A. A. Mohamad.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tertip des folosit Pentru a-şi prelungi şederea în România, afaceristul s-a căsătorit cu o româncă, în timp ce Germania nu i-a mai prelungit din 1998 statutul de refugiat. Un an mai târziu, Dulaimi a obţinut de fostul Oficiu Naţional pentru Refugiaţi un document de călătorie, în baza căruia are drept de şedere în România, iar pe 04.09.2001 a declarat pierdut paşaportul naţional pe identitatea de Al Dulaimi A.A. Mohamad.

Un nou document În perioada ianuarie - aprilie 2002, irakianul a fost depistat cu şedere ilegală în România, fiind introdus în Centrul de Cazare şi Triere a Cetăţenilor Străini Otopeni, i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a statutului de refugiat acordat de către Germania, dar cu toate acestea, în loc să fie îndepărtat din România, a obţinut de la fostul Oficiu Naţional pentru Refugiaţi un nou document de călătorie, în baza căruia a obţinut drept de şedere în România.

Seceleanu nu recunoaşte Toate documentele necesare obţinerii de vize pentru concetăţenii săi erau obţinute la biroul notarial "Nemesis" din Bucureşti, birou condus de "celebra" Lidia Seceleanu. Anchetatorii au constatat doar că numerele de înregistrate date de acest birou notarial nu corespund cu actele întocmite în folosul irakianului. Dulaimini a fost expulzat din ţară în iulie 2006 dar un an mai târziu a fost depistat din nou în Bucureşti.

Lipsa de reacţie Pe 19 iulie 2007, Direcţia Azil din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări consideră că Al Dulaimi A.A. Mohamad beneficiază de statutul de refugiat acordat de Germania, învinuitul fiind scos din Centrul Otopeni întrucât s-a "omis" de către Oficiul Român pentru Imigrări solicitarea prelungirii perioadei de luare în custodie, astfel că i s-a emis un document de tolerare pe teritoriul României.

Aşa numitele lacune legislative Procurorii arată că lipsa de comunicare între instituţii intra-comunitare şi naţionale a condus la producerea acestor "bâlbe" la nivel înalt. "Concluzionând, datorită unor deficienţe de comunicare între autorităţile competente din Germania, care nu i-au mai acordat statut de refugiat din data de 31.01.1998, şi cele din România, precum şi a unor lacune legislative, coroborat şi cu deficienţe ale sistemului, învinuitul a rămas în România, începând cu data de 02.08.2007, în baza unui permis de tolerat pe teritoriul ţării, împrejurare care persistă şi în prezent", se arată în rechizitoriul procurorilor.

Pepiniera de falşi comercianţi Irakianul a adus mai mulţi concetăţeni în România înfiinţând firme fantomă şi prezentând documente prin care aşa numiţii investitori aveau peste 50.000 de dolari în conturi bancare. Adresele unde figurau firmele "investitorilor" nu există sau, în cel mai bun caz, proprietarii nu au auzit în viaţa lor de irakian.

Şpaga la ARIS ? Din câte se pare, unii funcţionari ai ARIS nu sunt străini de avize ilegale eliberate contra unor şpăgi. "Din declaraţia numitului Al Dulaimi A.A. Mohamad, dată în dosarul penal 345/D/P/2007, a reieşit faptul că, în cursul anului 2004, s-a întâlnit cu numita Amiri Kashani Stana, aceasta fiind însoţită de o persoană de sex feminin. Cu acea ocazie s-a stabilit faptul că se pot obţine avize tehnice ARIS pentru cetăţeni irakieni care urmau să vină în România în vederea desfăşurării de activităţi comerciale, în schimbul unor sume de bani pe care numitul Al Dulaimi trebuia să le predea numitei Amiri Kashani Stana, aceasta urmând să le transmită unor funcţionari ARIS", se mai arată în documentele procurorilor.

Legătura cu AlQaeda şi împuternicita Podeanu Un alt martor a declarat anchetatorilor că "Loay Ali Asi Sanad al -Karbuli i-a ajutat pe 90 la sută din irakienii din România să obţină paşapoarte şi documente de transport false, iar unii dintre aceştia au fost implicaţi în activităţi teroriste". Toate documentele pentru înfiinţarea zecilor de firme fabntomă au fost depuse la ONRC de "împuternicita" Magdalena Podeanu.

Declaraţii de martori Despre legăturile irakianului cu AlQaeda au vorbit în cadrul anchetei mai mulţi martori care au dat mai multe declaraţii aproape imposibil de verificat. În cazul unuia dintre cei cinci indivizi care a ajuns în România prin intermediul lui Dulaimi "autorităţile judiciare din Republica Irak au comunicat, la data de 22.08.2010, ca răspuns la solicitarea autorităţilor române de asistenţă judiciară în materie penală, faptul că acesta este una dintre persoanele însărcinate cu securitatea în rândul organizaţiei teroriste AL QAEDA din regiunea Karbala şi că a fugit din Irak în anul 2006 împreună cu Manaf Khalif Asi. Totodată, autorităţile din Irak au comunicat faptul că fratele teroristului Omar Farid Ahmed, este arestat în Irak, iar tatăl acestuia a fost ucis de forţele americane în 2006, în timpul unei intervenţii", se mai arată în rechizitoriul procurorilor.