Reprezentanţii Orange, compania care va aduce în România noul telefon iPhone 3G, au anunţat că au fost înregistrate mai mult de trei precomenzi pe minut, în primele şase ore de la activarea opţiunii.
Cei care îşi doresc un iPhone 3G nu au fost descurajaţi de faptul că la secţiunea creată special pentru rezervarea terminalului nu este specificat preţul de vânzare.
Astfel, la şase ore de la activarea pe site-ul oficial al Orange Romania a posibilităţii de rezervare in vederea cumpărării terminalului Apple iPhone3G, s-au inregistrat peste 1.250 de precomenzi.
Orange Romania va aduce în România noul iPhone 3G pe 22 august. Telefonul va fi disponibil în două variante, de 8 şi 16 Gb.
Precomenzile pot fi făcute în continuare pe site-ul Orange România.
Sursa: Daily Business
Citiţi şi "Isteria iPhone 3G a cuprins trei continente"