Ioan Becali face legea în vestiarul "câinilor"!

Ioan Becali face legea în vestiarul "câinilor"!

Însoţit de Borcea, fostul impresar a dat buzna la Dinamo şi l-a certat pe Gabi Tamaş fiindcă a acceptat să joace pentru România!

Aflată într-o situaţie dificilă în Liga I după ce a pierdut cam toate derby-urile şi poziţia de lider, echipa de fotbal Dinamo face eforturi să-şi recapete tronul. Prima ocazie pentru gruparea „câinilor roşii“ de a reveni în frunte o reprezintă partida de astăzi, de la Braşov. Meciul este programat de la ora 14.00, în direct pe GSP TV.

Atmosfera nu e tocmai bună în sânul echipei. „E o stare de lâncează... Jucătorii aşteaptă vacanţa“, ne-a dezvăluit un oficial al clubului. În jocul cu „stegarii“, antrenorul Mircea Rednic nu-l va putea folosi pe stoperul Gabi Tamaş, care a devenit un caz deoarece n-a dorit să se menajeze şi a jucat miercuri o repriză pentru România, în meciul amical cu Georgia. „Am probleme în defensivă. Tamaş s-a accidentat la naţională şi va lipsi în următoarele două etape“, s-a plâns ieri „Puriul“.

„Cine te cumpără accidentat?“

Situaţia cu adevărat scandaloasă s-a petrecut însă în după-amiaza zilei de joi, când în vestiarul dinamoviştilor a intrat Ioan Becali, însoţit de preşedintele executiv Cristi Borcea. Rămas fără licenţă de impresar acum câţiva ani, „Giovani“, fost şef la Dinamo, se comportă în continuare ca un procurator. Joi, el s-a dus peste Gabi Tamaş, aflat la recuperare, căruia i-a reproşat că a jucat în partida cu Georgia şi că riscă să rateze un transfer în iarnă! „De ce nu te-ai oprit când ai simţit dureri? Cine te cumpără accidentat?“, i-a reproşat Ioan Becali, supărat că ar putea pierde un comision substanţial, dacă transferul va pica.

Ioan Becali l-a propus pe Tamaş la Juventus Torino, unde antrenor este Claudio Ranieri. În trecut, tehnicianul a lucrat cu mai mulţi jucători români, printre care starurile Adi Ilie şi Adi Mutu.

"Am fost la club şi i-am atras atenţia lui Tamaş să nu mai forţeze. Medicul şi antrenorul naţionalei l-au întrebat înainte de meci dacă poate să joace, iar el, ca repezitul, a zis că poate! Când am vorbit cu Gabi, Rednic ieşise la antrenament cu ceilalţi jucători.", Ioan Becali, fost impresar

POLIGLOT Bogdan Lobonţ încearcă să înveţe limba rusă!

Portarul Bogdan Lobonţ, titular la Dinamo şi la naţionala României, este pe picior de plecare. În pauza de iarnă, gardianul de 31 de ani se va transfera în campionatul Rusiei. Hunedoreanul studiază intensiv limba lui Dostoievski. La ultimele şedinţe de pregătire, portarul a vorbit cu colegii săi în rusă! Singurul motiv care ar putea amâna transferul lui „Georgel“ (de Lobonţ se interesează Rubin Kazan, campioana Rusiei, care-i oferă un salariu de două milioane de dolari pe sezon) îl reprezintă atracţia provocată de perspectiva calificării în grupele Ligii Campionilor. Campioana din Liga I va juca şi în sezonul viitor direct în grupele Ligii.

DUELURI Ionel Dănciulescu se teme de Ionel Ganea

Ionel Ganea (35 de ani), pus pe liber de FC Timişoara şi tentat să-şi agaţe ghetele în cui în această iarnă, dă târcoale pe la Dinamo. „Ganezul“ e văzut stând ore în şir în biroul directorului sportiv Constantin Dănilescu, căruia doreşte să-i ia locul. „Nu te putem primi la echipă, dar ai putea deveni noul director sportiv“, l-au amăgit şefii „câinilor roşii“ pe „Ganez“. Numai că acelaşi post i-a fost promis de preşedintele executiv Cristi Borcea şi lui Ionel Dănciulescu (32 de ani), după ce „Corbul“ se va retrage din activitate. Temându-se că Ganea i-ar putea-o lua înainte, Dănciulescu a înmulţit drumurile la „cabinetul numărul unu“, ocupat de Cristi Borcea.

Ne puteți urmări și pe Google News