Investiţiile străine „au intrat la apă” în primele două luni

Investiţiile străine „au intrat la apă” în primele două luni

Investiţiile străine în România s-au redus de aproape trei ori în primele două luni faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2009.

Potrivit datelor băncii centrale, investiţiile străine în lunile ianuarie şi februarie s-au cifrat la 466 milioane euro, faţă de 1,32 miliarde euro, nivel înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Mai mult, investiţiile străine directe au reprezentat în totalitate participaţii la capital. Adică, suma de 466 milioane euro a fost utilizată de investitorii străini la majorarea capitalului social la firmele din România la care sunt acţionari.

Totodată, BNR a revizuit în scădere şi cifra pentru primele două luni din 2009, de la 1,37 milioane euro la 1,32 miliarde euro, nivel peste investiţiile străine directe realizate în intervalul ianua rie-februarie din 2008, când au fost de 995 milioane euro.

Analiştii au explicat anul trecut că această creştere, deşi în an de criză, se datorează investiţiei producătorului auto american Ford la uzina de la Craiova şi majorărilor de capital efectuate în sectorul bancar.

Deficitul în cont curent a crescut cu 64%

Anul trecut, investiţiile străine directe au scăzut la 4,89 miliarde euro, jumătate din valoarea înregistrată în 2008, a co perind în proporţie de 96,9% deficitul de cont curent. În primele două luni din acest an, deficitul contului curent al balanţei de plăţi a crescut cu 64,3% faţă de perioada similară din 2009, la 754 milioane euro. Acest lucru a fost cauzat, în principal, de reducerea soldului balanţei transferurilor curente cu 68,5%, potrivit datelor publicate, ieri, de Banca Naţională a României.

Totalul datoriei externe a României se situa la finele lunii februarie la 82,35 miliarde euro, în urcare cu 2,85% comparativ cu sfârşitul anului trecut.

466 milioane de euro este valoarea investiţiilor străine directe realizate în primele două luni din 2010, nivel de aproape trei ori mai mic decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut

Ne puteți urmări și pe Google News