Investiti in compania-mama

Investiti in compania-mama

Companii autohtone care sunt inaccesibile investitorilor romani pot fi exploatate prin intermediul burselor straine.

Romanii pot tranzactiona titluri ale societatilor care au preluat companii precum Dacia, Terapia sau Arctic, chiar la bursele unde societatile-mama sunt acum listate, potrivit revistei „Capital”.

Marius Ghisea, administrator de portofolii, aminteste ca dividendele mari pe care le platesc companiile straine, cum ar fi OMV, inglobeaza si dividendele Petrom.

Domeniile vedeta in care se poate investi sunt imobiliarele si piata televiziunilor, conform revistei „Capital”. Markus Piuk, avocat coordinator al Schoenherr si Asociatii, se asteapta in acest an la cel putin zece investitii imobiliare, de peste 200 milioane euro fiecare.

Ca sa joci pe marile burse internationale trebuie sa-ti deschizi un cont la un broker specializat, dar, la noi, putine firme ofera aceste servicii. WBS Holding este una dintre ele, iar Vanguard poate intermedia tranzactii doar la Sofia si Viena.

Ne puteți urmări și pe Google News