Diabetul, hipertensiunea, obezitatea si osteoporoza, afectiuni care au speriat lumea occidentala, pot fi prevenite daca faci zilnic miscare, daca nu te stresezi si daca mergi din cand in cand la medic.
Diabetul, hipertensiunea, obezitatea si osteoporoza sunt printre cele mai frecvente boli aflate in expansiune si sunt cauzate in special de stres, alimentatie proasta si sedentarism. Numarul celor afectati a crescut si in Romania, odata cu importarea unui mod de viata epuizant.
Aceste afectiuni pot fi prevenite. Fa zilnic miscare si mananca mai multe portii mici de alimente pe zi daca vrei sa nu faci diabet sau sa devii obez, nu te stresa si fa pauze des ca sa te feresti de hipertensiune si consuma multe lactate ca sa previi osteoporoza. Nu uita nici de controalele medicale! Masoara-ti din cand in cand tensiunea arteriala, densitatea osoasa si glicemia.
Mananca mai multe portii mici pe zi in loc de una foarte consistenta, ca sa previi diabetul. Daca vrei sa preintampini diabetul zaharat redu consumul de dulciuri, de glucide simple sau rafinate in favoarea celor din legume si fructe si mananca mai multe portii mici pe zi decat una singura si foarte consistenta, te sfatuiesc medicii.
Controleaza-ti greutatea cu ajutorul indicelui de masa corporala (g/h2), care trebuie sa fie intre 19 si 25, si mergi zilnic pe jos minimum 30 de minute.
Persoanele de peste 45 de ani si cei care au rude cu diabet zaharat au risc ridicat de a face prediabet, stadiu premergator diabetului zaharat.
„Prediabetul se identifica prin masurarea glicemiei pe stomacul gol si prin alterarea tolerantei la glucoza dupa un test specific. O glicemie intre 100 si 126 indica prediabet. Incidenta diabetului zaharat a crescut in tara noastra in ultimii ani din cauza modului de viata neechilibrat”, explica Eduard Adamescu, medic specialist diabet zaharat, nutritie si boli metabolice la Cabinetul de diabet zaharat si obezitate Calea Mosilor, Bucuresti.
Nu fuma, nu manca multa sare si nu te stresa ca sa nu devii hipertensiv! Poti sa previi hipertensiunea daca faci zilnic miscare o jumatate de ora, daca nu mananci prea multa sare si daca iti verifici tensiunea arteriala o data la sase luni. Ai grija si la greutate, stres si fa o pauza la fiecare 50 de minute de munca, te sfatuiesc cardiologii.
Mai predispusi la prehipertensiune sunt cei care au rude cu hipertensiune arteriala, obezii, sedentarii si cei care consuma sare in exces. „In ultimii ani, numarul celor cu valori mari ale tensiunii arteriale a crescut cu aproape 20%. De vina sunt stresul, joburile solicitante, obiceiul de a manca tarziu si fumatul. Masoara-ti periodic tensiunea arteriala, cu un tensiometru electronic cu manseta, dar nu dupa efort si nici daca esti nervos. O valoare de 130 cu 80 arata ca ai prehipertensiune”, spune Luminita Iliuta, cardiolog la Institutul „C.C. Iliescu”, din cadrul Spitalului Fundeni, Bucuresti.
Consuma galbenus de ou si branzeturi ca sa nu faci osteoporoza! Vitamina D3, calciul, lactatele, broccoli, galbenusul de ou sau untura de peste iti mentin oasele puternice. Nu fuma si nici nu exagera cu cafeaua, te mai sfatuiesc medicii.
„In Romania, numarul celor cu osteoporoza este cu 10% mai mare decat in celelalte tari europene. Daca osul nu s-a format bine, daca ai o dieta proasta, bogata in grasimi si saraca in branzeturi, si daca nu stai in copilarie suficient de mult timp la soare, risti sa faci osteoporoza. Afectiunea se depisteaza prin masurarea densitatii osoase cu ultrasunete sau cu raze X. Daca densitatea osoasa se situeaza intre -1 si -2,5, este vorba despre osteopenie, prima treapta a osteoporozei”, explica Daniel Popescu, directorul Policlinicii Serban Voda din Capitala.
Fa sport si renunta la grasimi ca sa nu devii obez! 30 de minute de sport pe zi, o alimentatie cu putine grasimi, dar cu multe fructe si legume te feresc de surplusul de kilograme si chiar de obezitate.
Daca indicele masei corporale este mai mare sau egal cu 25, dar mai mic de 30, atunci esti supraponderal, te avertizeaza specialistii. La risc sunt in special cei cu parinti obezi, dar si copiii care sunt fortati sa manance.
„Copilul nu trebuie obligat sa manance. Daca aportul de alimente este mai mare decat necesarul, apare obezitatea greu de tratat mai tarziu”, sustine Eduard Adamescu. Da-le copiilor sa manance fructe si legume si incurajeaza-i sa faca sport, te sfatuieste medicul.
STUDIU NATIONAL
39,1% dintre romani sunt hipertensivi Mai mult de 30% dintre romani au colesterolul ridicat si 39% sunt hipertensivi, arata primul studiu national privind factorii de risc cardiovascular. Studiul realizat la mijlocul anului trecut, pe un esantion de 3.000 de persoane, a fost coordonat de prof. Mircea Cinteza, vicepresedintele Societatii Romane de Cardiologie.
> Peste 30% dintre romani au colesterolul ridicat
> 23,2% din populatia rurala are glicemia ridicata, in timp ce din mediul urban, 17,4%
> 39,1% din populatia Romaniei este hipertensiva
> 2 din 3 romani mor anual din cauza afectiunilor ardiovasculare, fata de 1 din 3 europeni
> Rata mortalitatii cauzata de afectiunile cardiovasculare este de 61% din numarul total al deceselor, fata de 37% in UE.