EVZ TV: Cum te simţi în faţa camerelor?
Eugen Istodor:
Groaznic. Reflectorul ăla îmi goleşte creierul. Dacă nu vin cu lecţia învăţată de acasă sunt mort, paralizat. Eu nu-mi văd personajul, îl aud foarte vag, mă torturează becul din faţă, îmi intră în creier. Deşi emisiunile sunt înregistrate, tragem cap-coadă, ca şi cum am fi în direct. Nu am prompter, nu am cască, nu am nimic. Singurul gest pe care îl văd e cel al operatorului din faţa mea şi nu văd gestul în sine, ci doar nişte degete care flutură. Care îmi arată că mai am cinci minute şi trebuie să închei. Întrucât debutez în breasla asta, pentru mine e deocamdată o emisiune de umbre japoneze. Nu văd decât umbre.

Există o contradicţie între imaginea cuminte de la televizor şi cea de pitbull, creată de seria interviurilor de la „Caţavencu”. Te-ai îmblânzit?
Nu, nu am fost niciodată un pitbull, aşa ieşea pentru că mă ascundeam în spatele cuvintelor. Am devenit pitbull, în cuvinte, după ani de antrenament, ani în care am ratat mult, în care colegii de la „Caţavencu” mi-au tolerat stângăciile, tâmpeniile. Nu m-am adaptat foarte bine la televiziune din cauza mea şi a becului. Nu am încă nebunia pe care o aveam la „Caţavencu”, îmi lipsesc întrebările normale şi demente. Întrebările alea sunt nişte gagici cărora le duc dorul. Dar nu-mi vin acum. Mă chinui să le scot acum şi nu ştiu unde s-au dus, s-au speriat! Aşa e la început.

Te-ai împrietenit cu vreun „subiect” politic?
În 19 ani de când am intrat în presă nu m-am împrietenit cu nimeni. E rezerva mea. De exemplu, am făcut de cinci ori interviu cu Varujan Vosganian, e normal să-l ştiu. Dar nu am băut cu el, eu nu beau în general. Lucrul ăsta e mai degrabă un defect. Nu socializez, mai degrabă fug. Uite şi acum, după ce am filmat, vreau să plec mai repede.

De ce anume fugi?
Fug de ceea ce fac, pentru că am o minte tâmpită; la câteva secunde după ce se încheie emisiunea sau închid reportofonul realizez foarte bine ce am greşit şi îmi dau seama că tot ceea ce fac este mediocru. Aş vrea să iau totul de la capăt, dar e imposibil. Nu sunt perfecţionist, dar sunt puţine interviuri de care sunt eu aşa… foarte mulţumit.

Ai şi momente de blocaj, în care nu-ţi vine nicio întrebare?
Am blankuri din astea, dar mă salvează curiozitatea mea. Vine câte o întrebare din preistorie…

Fac apel la „preistoria” despre care vorbeşti, cu o întrebare de-a ta: „Ce faci când nu faci nimic”?
Sunt într-o perioadă în care când nu fac nimic, nu fac nimic. Abia am terminat de scris o carte, un proiect mai vechi. Este vorba de istoria vieţii noastre de după ’89. Marea întrebare este cu ce-am rămas după 19 ani de la Revoluţie. Pentru această carte m-am izolat foarte tare şi ceea ce m-a speriat a fost că, în timp ce eu scriam, lumea s-a dezvoltat, s-a mutat pe bloguri. Cartea pe care o scriam acum nu mai contează, istoria ziaristicii pe care am practicat-o, istoria glumelor, umorului pe care le-am practicat s-a dus şi ea naibii. Unde se duc glumele pe care le-am făcut cu Iliescu, cu Năstase? A fost o carte prin care am trăit senzaţia că pământul fuge de sub picioarele mele. Şi revenind la întrebarea ce fac când nu fac nimic… Abia aştept să joc tenis, de trei ani am tot amânat să joc tenis cu Luca, băiatul meu. Luca are 13 ani, a crescut în timp ce eu scriam cărţi. Şi fac emisiunea asta. Mă bag cu capul înainte în lucruri la care nu mă pricep.

Eşti o figură comercială?
Nu sunt o faţă comercială. Nu pot să spun că îmi place să mă văd la televizor. De exemplu, acum am observat că nu-mi place ceafa mea, mi-am văzut ceafa în vreo două emisiuni şi m-am speriat, nu înţelegeam cine e omul cu ceafa. Îngrozitor.

Ce crezi că o mână pe Elena Băsescu în lupta pentru europarlamentare?
E o proastă şi trebuie să se care. Eu în locul ei m-aş căra. Am bani de la tata, mi-aş lua o vacanţă. Te duci în Băicoi şi stai acolo două, trei luni de zile, fără să faci nimic. Cred că e în criză, nu ştiu ce are. A băgat-o taică-su în faţă şi ea ce să zică? Când era fotomodel o băgau creatorii în faţă, du-te mă şi prezintă, fii umeraş; aşa şi acum, o bagă taică-su în faţă. Vrea să-i dea un salariu, să-i creeze un viitor. De două buze siliconate ce să zici? Într-o zi se vor dezumfla, şi asta e tot.

SÂMBĂTĂ, 14.45, REALITATEA TV