Biletul de acces în zona cu bazine şi plajă a ştrandului de la Arad va fi 7,5 lei, faţă de 2,5 lei anul trecut. Un alt bilet de 2,5 lei asigură accesul în zona cu zeci de terase, restaurante şi cluburi, zona de campare şi la cea de solar.
Responsabilii motivează aceste scumpiri prin lucrările de reabilitare, finalizate după sezonul de anul trecut. Viceprimarul de Arad, Geanina Pistru, a anunţat, luni, că abonamentul pentru întreg sezonul va costa 400 de lei, iar elevii, studenţii, pensionarii şi alte categorii sociale vor plăti 130 lei.
Deschis din 1 mai Ştrandul se va deschide la 1 mai, iar accesul se va face cu brăţări magnetice, după modelul celor din Ungaria. În zona cu terase, restaurante şi cluburi va fi deschis de luni până joi între 08:00-01:00, vinerea şi sâmbăta între 08:00-05:00, iar duminica între 08:00-01:00. Bazinele vor fi deschise între 08:00-22:00.
Proprietarii de căsuţe vor primi două abonamente gratuite. Anul trecut, primăria a investit în ştrandul „Neptun“ aproximativ trei milioane de euro. Ştrandul din Arad este considerat cel mai mare din ţară şi al doilea ca mărime din Europa aflat pe un curs de apă. Amplasat pe malul Mureşului, în centrul oraşului, ştrandul se întinde pe mai bine de 50 de hectare, din care pe 28 de hectare se află piscine, locuri de plajă, solarii pentru nudişti, un camping cu peste 400 de căsuţe, în jur de 100 de localuri, cluburi şi discoteci, mai multe terenuri sportive şi zone cu jocuri şi distracţii.