Adevărul despre viaţa românilor din Londra: unii cu munca, alţii cu golăniile. DECLARAŢIE DURĂ: "În ţară rămân cei fără curaj!"

EVZ vă prezintă două lumi paralele în care trăiesc conaţionalii stabiliţi în capitala Marii Britanii. Unii muncesc zi-lumină, alţii se ţin de hoţii ordinare

În aproape trei săptămâni petrecute în Anglia, ajungi să auzi de toate despre cei 200.000 de conaţionali stabiliţi oficial la Londra (neoficial, numărul total este de 300.000 de persoane, numai că o treime sunt fără forme legale). În presa britanică există doar ţiganii care fură şi care aduc nesiguranţă în viaţa tihnită a omului de rând. Despre bucătarii, managerii de hoteluri deţinute de pakistanezi sau despre muncitorii de pe şantiere care termină lucrările de două ori mai repede decât britanicii lor - nici o vorbă. EVZ vă prezintă viaţa de zi cu zi a unor români stabiliţi la Londra. Am aşezat faţă-n faţă efortul unui arhitect care se trezeşte la ora 5 şi termină ziua de lucru la ora 18.00 şi metodele diversificate de furat ale celor care ne-au făcut praf imaginea în lume. "În ţară rămân cei fără curaj!" Au reieşit două lumi paralele, dar reale, fiindcă viaţa la Londra se vede în culori nuanţate. Concluzia este că, deşi pe scara evoluţiei sociale britanicii sunt cu mult înaintea noastră, nu trebuie să uităm că noi suntem cei care dăm olimpicii la matematică şi la fizică, iar Prinţul Charles vine să se relaxeze în Ardeal. Iolanda Costide este un arhitect român cunoscut în capitala Angliei. Este o doamnă care deţine propria- i firmă şi care, până în 1995, a condus Asociaţia Culturală a Românilor din Anglia. Într-un interviu pentru EVZ, Iolanda Costide şi-a exprimat, cu zâmbetul pe buze, părerile tăioase, chiar dacă ştia că riscă să-i deranjeze pe români.  EVZ: Cum a început aventura dumneavoastră în Anglia? Iolanda Costide: Am fugit din ţară în 1972. Mă trăgeam dintr-o familie cu origini "nesănătoase". Tata a fost închis la Piteşti pentru 3 ani, dar i-au dat drumul după 2. Mama avea dublă cetăţenie, română şi elveţiană. În 1972, m-am dus la Berna, unde aveam o bunică. În 1974, am ajuns la Londra. Prietenul meu, cu care aveam o relaţie de doi ani şi cu care m-am căsătorit, îşi continua studiile în arhitectură la Londra. În 1977, ne-am făcut biroul nostru. Mi-am adus şi rudele. În 1975 - pe mama, iar în 1977 - pe tata. Pe sora mea am reuşit s-o scoatem abia după intervenţia unui senator american pe lângă guvernul elveţian! Câţi români erau atunci aici? Înainte de 1989, în Londra erau doar 3-4000 de români. Din 2000 încoace, enorm de mulţi români au venit în Anglia. E foarte trist, fiindcă mulţi nu-şi văd viitorul în ţară. Ce vă place la România şi ce nu? Ce m-a şocat, în aprilie 1990, când m-am întors prima oară, a fost mizeria şi decăderea Bucureştiului. Un fenomen care mă deranjează acum este acela al lipsei respectului. Şi absenţa oamenilor întreprinzători de 30, 30 şi ceva de ani. Mă îngrijorează că tinerilor le este frică să-şi spună părerea. Le este frică de boss! Dacă nu-ţi ceri drepturile, nu le primeşti. E adevărat că românii fură cel mai mult aici? Altfel cum să interpretezi venirea a două autocare cu tineri, înainte de Olimpiadă, pentru a se "antrena"? Dintre fraudele cu credite bancare, 95 la sută sunt comise de români. S-ar putea spune că suntem mai deştepţi decât britanicii, dacă facem astfel de lucruri, dar nu este deloc aşa. Femeile au ajuns să se îmbrace în negru, ca să le imite pe femeile arabe. De exemplu, există o zonă denumită "Little Beirut" unde au ajuns să cerşească şi românce. Se îmbracă la fel ca femeile arabe, ca să poată cerşi, iar la o adică să dea vina pe cele din zona menţionată! De ce vin românii aici? Acum, avem fenomenul migraţiei celor din Europa de Est şi Centrală. În anii '50-'60-'70 era imigraţia irlandeză. Irlanda era, pe atunci, foarte săracă, iar oamenii veneau în Anglia să muncească. Aici au găsit o societate educată, civilizată, cu oameni generoşi, prietenoşi. Din păcate, până pe 1 ianuarie 2014, românii au restricţii pe piaţa muncii. Din pricina acestor in- terdicţii, câştigă foarte puţini bani, unii sunt chiar exploataţi. Restricţiile îi pun în situaţii vulnerabile. Sunt mulţi fără forme legale, deşi n-ar avea motive să stea aşa, doar că nu cunosc legislaţia şi nu are cine să-i ajute. Aţi putea trăi acum în ţară? Nu. Bunicul meu a avut sonde de petrol, iar unchiul meu a deţinut prima fabrică de porţelan din Bucureşti. Tata a studiat, în 1972, la cea mai modernă şcoală din Europa, dar nici el, nici colegii lui de generaţie, nimeni nu se gândea să rămână în Germania, să zicem! Sper ca asta să nu fie tragedia României! În trecut, te cultivai afară, dar te întorceai să construieşti ţara. Acum, cei care pleacă au spirit de întreprinzători. Cei rămaşi în ţară sunt inteligenţi, dar nu au spirit de pionierat. Românii de acasă au mai puţin curaj! Este o afirmaţie polemică. Nu credeţi că persoanele rămase în ţară au şi alte argumente decât lipsa curajului? Dacă stau bine şi mă gândesc, acele persoane chiar au foarte mare curaj, din moment ce stau în România şi luptă, dacă o luăm invers! Ştiu doar că tinerii nu vor să se întoarcă, fiindcă nu se văd realizaţi profesional în România. Ştiu cazul unei fete de 30 şi ceva de ani care a dezvoltat un proiect social cu bani europeni. Primarul unui oraş i-a impus să împartă banii, ea a refuzat, iar după 2-3 ani proiectul a fost respins de autoriţăţi. Îi lăudaţi pe englezi, dar ei spun că Budapesta e capitala României şi pentru calcule matematice simple au nevoie de calculator. E reală chestiunea. M-am dus la Poştă şi căutam nişte timbre pentru o felicitare. Femeia de acolo căuta România în Asia! Iar atunci când îi aud că România are capitala la Budapesta, le spun că o are, de fapt, la Belgrad! A, şi le mai spun că a doua limbă la Microsoft este româna. "Englezilor care spun că România are capitala la Budapesta le zic că, de fapt, e la Belgrad", spune Iolanda Costide Sunt fete de la noi care au deja acte în Anglia şi care se mărită cu indieni şi pakistanezi pentru 4-5.000 de lire. O fac doar ca să-i ajute şi pe ei să-şi facă actele." ROMÂNCĂ DIN LONDRA, despre îndeletnicirile unor conaţionale De pe vapor, pe uscat Întâmplarea a făcut să dăm peste un alt buzoian. Omul (34 de ani) îşi câştigă pâinea cinstit ca bucătar la un hotel de nivel mediu. S-a stabilit în Londra de cinci ani, după ce a muncit doi ani pe vapor: "Pe vapor e armată curată. Aici e bine. Vin de la muncă, am soţia cu mine, îmi văd de treaba mea, iar în curând o să aplic şi pentru cetăţenie. Câştig bine, dar nu-mi place deloc Londra. Vreau să mă întorc în ţară, la Buzău, să încerc să deschid ceva acolo, un magazin de piese auto, un restaurant, domeniu în care spun că mă pricep, iar dacă nu merge în doi-trei ani, să pot reveni în Anglia şi s-o iau de la capăt. Găsesc uşor de muncă aici cu meseria mea. Stau cu soacra şi cu cumnaţii. Plătim 1000 de lire pe lună, dar o împărţim la cinci persoane. Am venit să strângem bani, ea lucrează ca manager la un hotel, dar ne permitem să ieşim săptămânal la un restaurant". Ţiganii români s-au "specializat": fură la Londra cu "metoda căruciorul"! La Londra fură şi ţiganii români, dar şi cei bulgari, însă măgăreaţa cade mereu pe ai noştri. Metodele de "lucru" s-au diversificat. Englezii n-au leac pentru "schemele" românilor. Iată una dintre acestea povestită de conaţionalii din capitala Regatului britanic: "Aici, româncele fac copii. Le convine. Trăiesc din indemnizaţia primită de pe urma nounăscuţilor. Are nou-născut, deci are şi cărucior! Ea trage căruciorul cu copil cu tot în faţa uşii magazinului, iar el merge înăutru. Dacă ea îi face semn de afară, cu capul, «Da», atunci el fură din magazin. Dacă îi face semn «Nu», atunci iese fără nimic. Femeia cu căruciorul este cea care observă atent privirea fetei de la casierie. Dacă fata aia se uită după român, atunci cade totul! Norocul este că Anglia este o ţară a legilor. Aici chemi poliţia şi imediat îl ia pe hoţ sau pe cel care te agresează. Nu stau la discuţii. Doar că nu rezolvă mai nimic. Îi trimit în ţară pe banii statului englez, apoi ăştia se întorc. Aici nu se face puşcărie dacă furi mâncare, doar pentru băutură!", ne descrie o româncă realităţile cenuşii ale Londrei. Un alt fenomen în Anglia este cel al româncelor venite după căpătuială. Prostituţia este o sursă de venit pentru fetele din ţara noastră, dar nu singura. "Sunt unele fete de-ale noastre, cu acte deja în Anglia, care se mărită cu indieni, cu pakistanezi, pentru 4-5.000 de lire sterline. Le iau banii, apoi divorţează. O fac doar pentru a-i ajuta pe respectivii să primească acte, iar ele se aleg cu banii", povesteşte alt român. "Mai sunt românce care se mărită cu englezi doar pentru bani, dar pentru a sta ele legal aici. Dar sunt cazuri mai puţine, fiindcă legile în Anglia nu-i dau prea multe drepturi bărbatului, la un eventual divorţ. Pleacă ăla din propria casă cu o sacoşă şi un şut în fund, aşa că nu se mai căsătoresc atât de uşor cu românce, de teamă să nu rămână săraci!", adaugă aceeaşi doamnă ancorată în realităţile locului. Românii de etnie romă se "plimbă" de la Londra în ţară şi invers pe banii britanicilor FOTO: REUTERS Şocul unei buzoience elegante O doamnă ofuscată a venit tocmai din Verneşti, un sat de lângă Buzău, pentru a gusta din bunătăţile Occidentului. Nu vrea să-şi decline identitatea, de teama unor repercusiuni, mai ales că are păreri acide despre Londra şi despre românii care au dat năvală aici. "Am vrut să-mi fac hatârul şi să vin la Londra. Nu-mi pare rău, a fost alegerea mea, însă vă spun sincer că nu-mi place. Prima impresie m-a lovit cel mai tare. Am venit pe aeroportul Heathrow, era noapte, nu mi-am dat seama. A doua zi, am ieşit pe stradă. Eram coafată, gătită, când am văzut cum se poartă englezoaicele, m-am crucit! Aveau cizme de cauciuc în picioare! Eu aveam pantofi cu toc. Am umblat o vreme cu pantof cu toc, dar a trebuit să mă dau după ele. Mă uit la televizor în ţară şi văd nişte cucoane de la noi care se laudă că au dat nu ştiu câte mii de lire pe o haină, dar aia costă 100 de lire, veniţi să v-o arăt la un magazin! Când îi auzi pe unii că vorbesc de Londra... Vreţi să vedeţi ce fac românii? Duceţivă la barul acela, Costa, să vedeţi cum stau acolo de dimineaţa până seara. Din ce-or trăi, Dumnezeu ştie...", ne-a dezvăluit buzoianca venită la Londra ca să-şi facă un "hatâr".