Interpol a anunţat vineri că va trimite o echipă de experţi internaţionali specializată în identificarea victimelor celor două explozii devastatoare care au avut loc marţi la Beirut, la solicitarea autorităţilor libaneze, relatează AFP.

La câteva zile după tragedie, care a făcut peste 100 de morţi şi mii de răniţi, multe persoane sunt încă date dispărute, a subliniat într-un comunicat organizaţia de cooperare poliţienească internaţională, cu sediul la Lyon (partea de centru-est a Franţei).

„Oraşul, ţara şi nenumărate familii rămân în stare de şoc”, a afirmat secretarul său general Jürgen Stock, citat în comunicatul de presă. „Experienţa Interpol poate oferi un ajutor important autorităţilor ţării şi vom continua să oferim Libanului toată asistenţa necesară”, a precizat sursa citată.

Experţi ai Echipelor de răspuns la incidente (IRT) din cadrul Interpol sunt desfăşurate pe teren, la cererea ţărilor membre, atunci când au loc dezastre naturale, accidente sau atentate.

Anul trecut, o echipă IRT a intervenit la Nairobi după atacul mortal din ianuarie împotriva unui complex hotelier din capitala Kenyei şi, în martie, în Etiopia, după prăbuşirea unui zbor al Ethiopian Airlines, la scurt timp după decolarea de la Addis Ababa.

Interpol a stabilit în 1984 primul ghid destinat identificării victimelor, notează agenția Rador.

Vă reamintim că preşedintele libanez Michel Aoun a declarat vineri că explozia devastatoare produsă marţi în portul Beirut este rezultatul ″fie a unei neglijenţe, fie a unei intervenţii străine″, el evocând şi ipoteza ″unei rachete″.″Este posibil să fi fost cauzată de neglijenţă sau de o acţiune externă, cu o rachetă sau o bombă′, a declarat şeful statului libanez în timpul unei întâlniri cu presa.

Este pentru prima dată când un oficial libanez avansează ipoteza unei intervenţii externe care să fi provocat această explozie, până în prezent fiind evocată doar pista unui accident chimic de amploare.

Preşedintele libanez, în vârstă de 85 de ani, a mai spus că i-a cerut personal preşedintelui francez Emmanuel Macron, venit joi la Beirut, să furnizeze autorităţilor libaneze imagini aeriene pentru a determina dacă în acel moment avioane sau rachete pătrunseseră în spaţiul aerian al Libanului.

″Dacă francezii nu au aceste imagini disponibile, le vom solicita altor ţări″, a completat Michel Aoun, un preşedinte criticat violent de populaţia care denunţă incompetenţa autorităţilor şi corupţia.

Deflagraţiile provocate de explozia a circa 2.700 de tone de nitrat de amoniu depozitate de şase ani în condiţii necorespunzătoare în portul capitalei libaneze s-a soldat cu 154 de morţi şi circa 5.000 de răniţi, conform ultimului bilanţ provizoriu, iar sute de mii de locuitori ai oraşului parţial devastat au rămas fără adăpost.

În plus faţă de nitratul de amoniu, procurorul militar libanez care investighează cazul a declarat că în acel loc se aflau de asemenea materiale puternic inflamabile.

Surse de ultimă oră menționează că a refuzat orice investigație străină în ipoteza unui atentat extern, în ciuda presiunilor exercitate de lideri libanezi sau lideri de opinie de nivel mondial.

Chestionat de un jurnalist în timpul unui interviu televizat dacă ia în calcul faptul că un sprijin extern de specialitate ar putea distorsiona adevărul, octogenarul președinte a replicat „da, desigur”. Mai mult, Michel Aoun a scris la puțin timp după declarație, pe pagina sa de Facebook, că „scopul acestor apeluri în vederea unei investigații internaționale este de a dilua adevărul”