INTERPOL a declanşat Operaţiunea "Opson". Sute de tone de alimente confiscate
- Petrisor Cana
- 7 decembrie 2011, 02:15
Acţiune de amploare a autorităţilor din zece state europene la care au participat şi poliţiştii români. Sute de tone de alimente şi băuturi contrafăcute şi neconforme, printre care şampanie, brânzeturi, ulei de măsline şi cafea au fost confiscate în cadrul unei operaţiuni coordonată de INTERPOL şi Europol.
Ţările participante la acţiune sunt Bulgaria, Danemarca, Franţa, Ungaria, Italia, Olanda, România, Spania, Turcia şi Marea Britanie. În calitate de observatori au fost reprezentanţii autorităţilor din Republica Democrată Congo chemaţi să participe la organizarea unei acţiuni-pilot în Africa în anul următor. Operaţiunea a reuşit destructurarea grupărilor criminale organizate aflate în spatele acestor activităţi ilicite care subminează mediul de afaceri şi economia, totodată prezentând riscuri pentru consumatori. Operaţia Opson s-a desfăşurat în perioada 28 noiembrie - 4 decembrie şi a avut ca rezultat recuperarea a peste 13.000 de sticle de ulei de măsline de calitate inferioară, 30 de tone de sos de tomate contrafăcut, aproximativ 77.000 de kilograme de brânzeturi contrafăcute, peste 12.000 de sticle de vin de calitate inferioară al cărui preţ a fost estimat la 300.000 de euro, cinci tone de peşte şi fructe de mare sub standardele de calitate, aproximativ 30.000 de bucăţi de dulciuri ambalate. Totodată în prezent se cercetează şi activităţi de vânzare online de caviar contrafăcut sau sub standardele de calitate. Controale încrucişate
Poliţia Română a comunicat că la operaţiunea care a fost derulată pe parcursul unei săptămâni au participat poliţişti, vameşi şi instituţii din domeniul alimentaţiei publice ale statelor participante, în colaborare cu parteneri din sector privat. Au fost făcute controale încrucişate în aeroporturi, porturi maritime, unităţi comerciale şi bazaruri din cele zece ţări participante. Consumatorii care achiziţionau aceste produse, fie cu bună ştiinţă sau în necunoştinţă de cauză, şi-au pus sănătatea în pericol, întrucât alimentele şi băuturile contrafăcute nu au fost supuse unor controale de calitate şi au fost transportate şi depozitate fără respectarea standardelor de igienă. Ofiţerul de analiza informaţiilor din cadrul programului pentru Drepturi de Proprietate Intelectuală din cadrul INTERPOL şi coordonatorul al Operaţiunii Opson, a menţionat: "Unul dintre principalele obiective ale acestei operaţiuni a fost să protejăm publicul de alimente şi băuturi contrafăcute şi de calitate inferioară, care pot prezenta pericole la care aceştia nici măcar nu se pot gândi". În afară de asistenţa oferită pentru planificarea operaţiunii pe parcursul ultimelor şase luni, Europol a furnizat şi asistenţă operaţională, prin trimiterea de echipe în portul Rotterdam pentru a oferi sprijin organelor vamale olandeze şi în centrul operaţional al Interpol din Lyon. Managerul de proiect în cadrul echipei de combatere a criminalităţii legate de proprietatea intelectuală a Europol a declarat că "numărul mare de alimente contrafăcute şi de calitate inferioară confiscate este îngrijorător şi arată cât de necesară este cooperarea cât mai strânsă între organismele de aplicare a legii pentru a opri infractorii care comit aceste fapte. Vom continua să oferim sprijin partenerilor noştri prin realizarea unor investigaţii suplimentare". Operaţiunea "Haleala" Operaţiunea Opson (însemnând "mâncare" în greaca veche) a avut trei obiective principale: - Creşterea conştientizării populaţiei asupra pericolelor pe care le prezintă alimentele contrafăcute şi care nu corespund standardelor de calitate; - Stablirea unor parteneriate cu sectorul privat, în scopul furnizării unei reacţii ofensive unitare împotriva acestui tip de criminalitate
- Protejarea consumatorilor, prin confiscarea şi distrugerea alimentelor de calitate inferioară şi identificarea persoanelor aflate în spatele acestor reţele. Investigaţiile continuă iar rezultatele finale ale Operaţiunii Opson vor fi comunicate după finalizarea acestora.