International

Categoria „Internațional” aduce cele mai importante știri și evenimente de pe scena globală. De la politică externă și economie, până la crize, schimbări sociale și subiecte care influențează relațiile dintre state, aici găsești relatări clare și actualizate. O fereastră către lumea de dincolo de granițe, pentru a înțelege mai bine contextul internațional.

Vladimir Putin și Angela Merkel vor "discuții directe" între Kiev și separatiștii pro-ruși

Vladimir Putin și Angela Merkel vor "discuții directe" între Kiev și separatiștii pro-ruși

Președintele Rusiei și cancelarul Germaniei și-au exprimat acordul cu privire la faptul că autoritățile de la Kiev trebuie să poarte, cât mai curând, discuții directe cu liderii insurgenților din estul...

101 susținători ai fostului președinte egiptean Mohamed Morsi, condamnați la închisoare

101 susținători ai fostului președinte egiptean Mohamed Morsi, condamnați la închisoare

Magistrații egipteni i-au condamnat pe cei 101 inculpați la trei ani de închisoare pentru violenţe comise la puţin timp după înlăturarea fostului şef islamist, relatează agenţia oficială Mena, citată de...

Mahmoud Abbas a cerut ONU plasarea Palestinei sub "protecție internațională"

Mahmoud Abbas a cerut ONU plasarea Palestinei sub "protecție internațională"

Potrivit Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Mahmoud Abbas i-a trimis o scrisoare coordonatorului ONU pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu, Robert Serry. Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene a solicitat și...

Papa Francisc: Circa 2% din preoții Bisericii Catolice sunt pedofili

Papa Francisc: Circa 2% din preoții Bisericii Catolice sunt pedofili

Papa Francisc a declarat că, potrivit unor date credibile, circa 2% dintre preoții din Biserica Catolică sunt pedofili, scrie BBC News. Într-un interviu pentru cotidianul italian „La Repubblica”, Papa a...

CONFLICTUL DIN UCRAINA. Moscova avertizează asupra unor „consecințe ireveresibile”, după ce un obuz a căzut într-un oraș de frontieră

CONFLICTUL DIN UCRAINA. Moscova avertizează asupra unor „consecințe ireveresibile”, după ce un obuz a căzut într-un oraș de frontieră

Un om a murit şi un altul a fost rănit, azi, în orăşelul rus Doneţk, în regiunea Rostov (la frontiera cu Ucraina), după explozia unui obuz lansat din direcţia teritoriului...

SUA au peste o duzină de SPIONI în ministerele germane

SUA au peste o duzină de SPIONI în ministerele germane

Publicaţia Bild am Sonntag dă asigurări, azi, că SUA au peste o duzină de spioni în ministerele germane, ceea ce ar putea deschide un nou capitol în relaţiile transatlantice deja...

Coreea de Nord a tras două rachete balistice, anunță sud-coreenii

Coreea de Nord a tras două rachete balistice, anunță sud-coreenii

Coreea de Nord a tras două rachete balistice, în această dimineață, în apele din Estul Peninsulei Coreene, cel mai recent atac de acest gen, în contextul tensiunilor din regiune, a...

DOSARUL IRANIAN. John Kerry a sosit la Viena, pentru a debloca negocierile în format 5+1

DOSARUL IRANIAN. John Kerry a sosit la Viena, pentru a debloca negocierile în format 5+1

Secretarul de stat al SUA, John Kerry, a sosit, astăzi dimineaţă, la Viena, în încercarea de a debloca negocierile foarte dificile pe tema dosarului nuclear iranian, în condiţiile în care...

Titus Corlățean a discutat cu Victoria Nuland, în Croația

Titus Corlățean a discutat cu Victoria Nuland, în Croația

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a avut o întrevedere cu Victoria Nuland, asistent al Secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia, cu care a discutat despre Parteneriatului Strategic...

Războiul din Ucraina: 12 morţi în regiunea Doneţk

Războiul din Ucraina: 12 morţi în regiunea Doneţk

Douăsprezece persoane au murit şi 12 au fost rănite sâmbătă în urma confruntărilor dintre forţele ucrainene şi insurgenţii proruşi la Doneţk, oraş în estul Ucrainei, şi la Mariinka, au anunţat...

Libia: Confruntări în preajma aeroportului din Tripoli, cursele aeriene au fost suspendate

Libia: Confruntări în preajma aeroportului din Tripoli, cursele aeriene au fost suspendate

Confruntări între grupări armate au avut loc duminică dimineaţă în preajma aeroportului din Tripoli, cursele aeriene fiind suspendate, au anunţat surse aeroportuare, citate de France Presse. 'În jurul orelor locale...

Israelul anunţă raiduri la prânz, în nordul Fâşiei Gaza

Israelul anunţă raiduri la prânz, în nordul Fâşiei Gaza

Armata israeliană a făcut apel duminică la locuitorii din mai multe localităţi din nordul Fâşiei Gaza să-şi evacueze imediat locuinţele, în aşteptarea unor bombardamente de proporţii în acest sector începând...

Ploaie de fragmente de AVION, într-o zonă locuită din Portugalia: Bucăți din motorul unui Airbus 330 au căzut peste mașini și case

Ploaie de fragmente de AVION, într-o zonă locuită din Portugalia: Bucăți din motorul unui Airbus 330 au căzut peste mașini și case

Bucăți din motorul unui Airbus 330 al companiei TAP Portugal au căzut peste mașini și peste o casă, la scurtă vreme după decolarea aeronavei de pe aeroportul din Lisabona. Pilotul...

Un tren a DERAIAT în Bulgaria: Cel puțin un mort și 11 răniți

Un tren a DERAIAT în Bulgaria: Cel puțin un mort și 11 răniți

Un tren cu pasageri care făcea legătura între Sofia și Varna a deraiat în apropierea gării Kaloianoveț, sâmbătă după-amiază, a anunțat Ministerul bulgar al Transporturilor. Potrivit agenției BTA, citată de...

Fragmente din interceptările telefonice care-l incriminează pe Sarkozy, publicate de presa franceză

Fragmente din interceptările telefonice care-l incriminează pe Sarkozy, publicate de presa franceză

Cotidianul francez "Le Monde" a publicat, azi, fragmente din interceptările telefonice legale, ordonate de justiție, și care au dus la inculparea pentru corupție a fostului președinte francez Nicolas Sarkozy (2007-2012)....

Conflictul din Orientul Mijlociu continuă. Numărul victimelor palestiniene a ajuns la 123

Conflictul din Orientul Mijlociu continuă. Numărul victimelor palestiniene a ajuns la 123

Israelul şi militanţii din Fâşia Gaza au continuat schimbul de focuri, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, după ce autorităţile israeliene au promis că vor continua ofensiva pentru a...

Bulgarii închid banca

Bulgarii închid banca

Vecinii noştri bulgari vor închide Corporate Commercial Bank (CCB), a patra mare bancă din ţară, de unde lipsesc dosare de credite în valoare de 3,5 miliarde de leva (1,8 miliarde...

Este un MIRACOL. Povestea fetiţei îngropată DE VIE. Videoclipul postat de SALVATORI | VIDEO

Este un MIRACOL. Povestea fetiţei îngropată DE VIE. Videoclipul postat de SALVATORI | VIDEO

Videoclipul a fost postat de către o echipă de salvare. O poveste care îţi taie răsuflarea. O fetiţă în vârstă de două a fost scoasă de sub dărâmături în oraşul...

Cu sprijinul Sfântului Părinte: Ce i se pregăteşte Băncii Vaticanului

Cu sprijinul Sfântului Părinte: Ce i se pregăteşte Băncii Vaticanului

„Formăm structuri mai simple şi mai eficiente pentru a servi misiunea Bisericii Catolice, cu sprijinul Sfântului Părinte şi al Consiliului Cardinalilor”. Aceasta a declarat a zilele acestea cardinalul George Pell....

Oficial american: Germania, victima unei crize de isterie

Oficial american: Germania, victima unei crize de isterie

Un congresman american a lansat cele mai dure critici de până acum la adresa Germaniei, după ce această țară l-a expulzat pe șeful serviciilor secrete americane de la Ambasada SUA...