Interdicție la Parlament, ca pe stadioane pentru invitații turbulenți!
- Departamentul Politic
- 13 martie 2012, 19:10
Invitaţii turbulenţi ar putea beneficia de acelaşi regim la Parlament precum ultraşii pe stadioane! Deputatul UNPR Eugen Nicolicea a propus modificarea Regulamentului Camerei, astfel încât invitaţilor care perturbă lucrările forului legislativ să li se interzică accesul pe o perioadă determinată, iar parlamentarii care invită aceste persoane să nu mai aibă acest drept timp de o sesiune.
Nicolicea a reclamat faptul că, în prezent, invitaţii la lucrările plenului sau ale comisiilor intră în baza solicitării unui deputat sau a unui grup parlamentar, aprobate de conducerea Camerei, fără a fi făcuţi în vreun fel responsabili pentru acţiunile lor. El a arătat că a propus ca Regulamentul Camerei să fie modificat astfel încât persoanele care tulbură lucrările, cât şi deputatul sau grupul parlamentar care i-a invitat, să răspundă pentru eventualul comportament prin care tulbură şedinţele, sancţiunea urmând a consta în interdicţia de a mai participa la lucrări - pentru invitaţi - sau de a face invitaţii - pentru deputaţi sau grupuri - pentru o perioadă determinată. “Este o modalitate de a asigura funcţionarea normală a Parlamentului, altfel s-ar ajunge la o bătaie şi la un concurs între galeriile introduse mai mult sau mai puţin regulamentar în Cameră. Astfel, cei care împiedică funcţionarea Parlamentului, şi acest lucru este foarte grav, să li se interzică accesul pe o perioadă care va fi stabilită de conducerea Parlamentului, iar cel care face această invitaţie să nu mai aibă dreptul să facă această propunere timp de o sesiune", a explicat Nicolicea motivele demersului su.
El a susţinut că nu este vorba de o sancţionare, ci de funcţionarea unei instituţii. “În alte instituţii se practică sancţionarea penală, numai la Parlament a ajuns să fie mai rău ca pe stadion", a susţinut parlamentarul progresist. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a precizat că modificările propuse de deputatul progresist vor fi discutate săptămâna viitoare de Comisia de Regulament.
“Aşa cum a fost comportamentul pe care a trebuit să-l suporte domnul Mircovici, ameninţări şi aşa mai departe, astfel de lucruri nu se pot întâmpla într-o instituţie aşa cum este Parlamentul României", a afirmat Anastase.
Recent, ultimul discurs al preşedintelui Traian Băsescu în Parlament a fost întrerupt de scandări ale unor persoane aflate în balcoanele plenului, care au strigat: "Demisia!" şi au aruncat hârtii pe care scria "Traian Băsescu, întâiul şi ultimul".