Insula Iubirii. Bianca și Robert au lăsat în urmă certurile din emisiune. Cum s-au lăsat surprinși

Insula Iubirii. Bianca și Robert au lăsat în urmă certurile din emisiune. Cum s-au lăsat surprinși Bianca Mitroi. Sursa foto: Instagram

Bianca Mitroi și Robert Braia au părăsit Insula Iubirii și s-au întors la viața de dinaintea emisiunii. Cu toate că s-au certat în fața milioanelor de telespectatori, cei doi au decis să mai dea o șansă relației. Drept dovadă, aceștia aceștia au plecat împreună într-o vacanță romantică.

Insula Iubirii. Bianca și Robert s-au împăcat

Cei doi parteneri au petrecut puțin timp în emisiune, însă au fost protagoniștii numeroaselor conflicte. De altfel, cei doi recunoscut că au intrat în competiție pentru a-și testa relația.

Robert a ajuns în centrul atenției, după ce partenera sa l-a acuzat că i-ar fi omorât pisicile. Deși ambii și-au dorit să rămână la Insula Iubirii, ispitele au decis că aceștia trebuie să plece acasă.

Și-au dat încă o șansă

Controversatul cuplu va ieși din competiție în acest weekend. În ultimele săptămâni, amândoi partenerii au mărturisit că vor să rămână în Thailanda, însă nu au reușit să îi convingă pe cei din jur.

Robert Braia

Robert Braia. Sursa foto: Instagram

Cu toate că Daiana intenționa să plece din emisiune, ispitele au aranjat totul astfel încât Bianca și Robert să fie cei eliminați. Astfel, Daiana s-a văzut nevoită să continue provocarea acceptată la semnarea contractului cu producătorii, arată Cancan.

Insula Iubirii. Și-au aruncat cuvinte grele

Bianca și-a acuzat partenerul că i-ar fi omorât motanii, însă acesta nu s-a lăsat mai prejos. Robert a susținut că șatena ar fi sărit la bătaie și i-ar fi vandalizat autoturismul. În mediul online au apărut mai multe dovezi legate de faptele Biancăi. În unele imagini ajunse pe internet, fosta concurentă poate fi văzută în timp ce aruncă o piatră în mașina iubitului ei.

Ulterior, aceasta și-a justificat gestul, precizând că Robert a trecut peste incident și și-a reparat autoturismul.

Dincolo de aceste tensiuni, cei doi ar fi decis să își salveze relația. Astfel, Bianca și Robert au lăsat în urmă toate conflictele și au plecat într-o vacanță romantică.