Inspectori fiscali arestați pentru o mită de 400 de euro
- Virgil Burl ă
- 6 aprilie 2012, 16:18
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Ploieşti au reținut două funcționare ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița sub acuzația de luare de mită.
Pe 3 aprilie, Vasilica Stoica, consilier superior în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa (DGFP) - Activitatea de Inspecţie Fiscală, împreună cu Mariana Preda, inspector în cadrul aceleiaşi instituţii, au cerut de la o persoană denunţătoare, administrator a unei societăţi comerciale din Târgovişte, 400 de euro pentru ca, în timpul efectuării inspecţiei fiscale generale la societatea acestuia, să nu consemneze o serie de nereguli în actul de constatare pe care urmau să-l încheie la finalul controlului. Banii au fost primiţi pe 5 aprilie 2012, cele două fiind prinse în flagrant. Au fost reținute și, o zi mai târziu, Tribunalul Prahova a hotărât arestarea preventivă pentru 29 de zile a acestora.