Inspector CSM, dat afară pentru că s-a solidarizat cu procurorul politic de la Arad

Inspector CSM, dat afară pentru că s-a solidarizat cu procurorul politic de la Arad

Inspectorul desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a face verificări faţă de procurorul arădean care s-a solidarizat cu protestatarii din Piaţa Universităţii a fost revocat din funcţie.

Decizia a fost luată de Plenul Consiliului după ce s-a constatat că inspectorul Dumitru Cismaru nu l-a verificat pe procurorul Florin Roman de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, care a declarat telefonic, la Antena 3, că se solidarizează cu manifestanţii.Propunerea a fost formulată de conducerea Inspecţiei Judiciare, ca urmare a constatării neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu în contextul verificărilor directe dispuse a fi efectuate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Unanimitate de voturi Plenul CSM a hotărât, cu unanimitate de voturi, revocarea inspectorului, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu. În 24 ianuarie, Inspecţia judiciară a CSM s-a sesizat din oficiu cu privire la procurorul Florin Roman de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. "Având în vedere declaraţiile publice făcute în cursul zilei de astăzi, 24 ianuarie 2012, de domnul procuror Florin Roman din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, la un post de televiziune cu acoperire naţională, Inspecţia Judiciară de pe lângă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu, urmând ca, potrivit competenţelor ce îi revin, să facă verificări pentru a stabili dacă în cauză există indicii cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c din Legea 303/2004 privind statutul judecătorului şi procurorului, republicată (desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu)", se arata într-un comunicat de presă al CSM.

Ne puteți urmări și pe Google News