În primul club oficial pentru swingeri din România s-au investit 80.000 de euro. Iniţiatoarea afacerii, Roxana Ioniţă, mizează pe piaţa neexploatată şi o idee apetisantă de business.
Amatorii de swing nu trebuie să se mai expună pe internet: în această seară are loc inaugurarea primului club dedicat lor - Attraction Club. Organizatorii spun că deja nu mai au locuri.
Cei care vor să-şi facă rezervări vor fi reprogramaţi pentru weekendul viitor. Managerul clubului, Roxana Ioniţă, crede în investiţia sa, mizând pe amplasamentul în zona centrală şi capacitatea de 150 de locuri.
Experienţă ratată la Arad
Acestui experiment s-au supus doi reporteri sub acoperire, care au încercat, pe banii lor, un club neoficial din vestul ţării. "Mult-lăudata petrecere de la Pleasure Dome, cu zeci de cupluri întinse în poziţii lascive prin tot «bordelul» a fost, până la urmă, un mare fiasco", îşi aminteşte unul dintre reporteri.
Contactul s-a făcut ca la carte, cu bani de abonament şi restul instructajului de pe site-ul clubului. Deşi patronul se lăuda cu 10 cupluri, în afară de el şi consoarta sa, mai erau doar două: "Nici vorbă de străinii promişi pe tavă".
După discuţii banale, "cuplul" sub acoperire a refuzat să se mai cazeze în camera nupţială, deşi plătise nu mai puţin de 200 de lei pentru petrecere şi alţi 100 de lei pentru un card de membru nou. Plus drumul până la Arad.
Cazuri mediatizate
De altfel, swingul este practicat de multe cupluri care vor să alunge monotonia, partenerii de schimb fiind căutaţi pe internet. A fost megamediatizat scandalul provocat, în 2008, de profesoara Daciana Ana din Zalău. Împreună cu soţul ei, Dan, ar fi încercat să ia legătura cu alte cupluri, filmându-se şi apoi făcând publice imaginile pe site-uri de swingeri. Filmuleţele au ajuns în presă.
În mai 2009, doi actori din Giurgiu au recunoscut că sunt adepţi convinşi ai sexului în grup, după ce reporterii unui tabloid i-au abordat pe internet. Aceştia au mărturisit că practicau swingul de mulţi ani, atât în România, cât şi în turneele din străinătate.
" Multe cupluri au dat bani grei să plece în străinătate să practice swingul. Acum pot face asta în România. Şi dacă ar fi zece cluburi, tot ar fi clienţi", spune Petru Iluţ, profesor de sociologie la Facultatea de Sociologie a Universităţii "Babeş-Boliay" din Cluj: "Mă lupt cu studenţii mei să scape de această mentalitate ţărănească - că sexul este un subiect tabu".
Între normal şi patologic
Sexologii sunt de părere că generaţia tânără va fi deschisă faţă de aceste cluburi. Dovada, spune sexologul Ana Roxana Mischianu, este numărul din ce în ce mai mare de tineri care vin la cabinet pentru a cere îndrumări.
Pentru a avea acces într-un astfel de club, trebuie să-ţi faci o programare telefonică. Faţă de acest mod de selecţie, Mischianu este îngrijorată că acolo ar putea ajunge figuri cu patologie sexuală - exibiţionişti, voyajorişti: "Pe aceştia nu ştiu în ce măsura i-ar putea tria. Despre sex se vorbeşte fie cu jenă, fie cu obscenitate, iar asta creează o atitudine negativă faţă de sex şi faţă de aceste tipuri de cluburi. Pentru români, sexul e la graniţa dintre normal şi pornografie. Educaţia nu există".
"E o fantezie care trece prin mintea oricui"
"Toleranţa pentru acest gen de aventură există. Lumea este incintată de manifestare, iar în actuala criză, ai nevoie de o idee care să supravieţuiască", e de părere Roxana Ioniţă, iniţiatoarea acestui club, care mai crede că-şi va recupera investiţia într-un timp foarte scurt.
Clubul ei se adresează cuplurilor între 25-40 de ani, cu aspiraţii, preocupate de viaţa lor intimă: "E o fantezie care trece prin mintea oricui, o formă de divertisment accesibilă şi deloc costisitoare. Pentru două persoane care vin împreună, tariful este de 150 de lei şi primeşti o şampanie, acces la bufet şi un cadru intim, într-o formă instituţională".