O tânără din Iaşi, condamnată la 10 ani de închisoare după ce şi-a ucis fetiţa de numai trei luni, este căutată de poliţişti din luna aprilie. În plus, poliţiştii au informaţii că tânăra ar intenţiona să se angajeze ca bonă.
Oana Mătrescu, în vârstă de 22 de ani, este încadrată în categoria infractorilor deosebit de periculoşi şi a primit condamnarea în luna aprilie, însă până în prezent nu a putut fi găsită.
„Din datele noastre reiese că în ultima perioadă femeia îşi caută loc de muncă ca bonă. Oricine are detalii despre aceasta este rugat să contacteze cea mai apropiată subunitate de poliţie sau să sune la numărul 112”, afirmă subcomisar Mădălin Ţăranu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Potrivit anchetatorilor, în octombrie 2006, tânăra şi-a izbit fetiţa cu capul de chiuveta din baie, enervată că aceasta nu se mai oprea din plâns. Când a ajuns acasă, concubinul femeii a anunţat ambulanţa văzând că fiica sa se simte rău, însă micuţa a decedat la scurt timp din cauza leziunilor suferite. Oana Mătrescu nu şi-a recunoscut fapta şi a dat vina pe ambulanţa care a venit târziu.