Inflatie de peste 6% in 2007

Inflatie de peste 6% in 2007

Inflatie de 6,2% la sfarsitul anului, cu 1,2 puncte procentuale mai mult peste limita superioara a bandei de variatie pe care si-a asumat-o BNR: aceasta este estimarea specialistilor BRD, in conditiile scumpirii alimentelor si deprecierii monedei nationale.

 Impactul atat de mare al cresterii preturilor produselor alimentare in urma secetei asupra indicelui inflatiei e cauzat de ponderea mare pe care o au alimentele in cosul dupa care INS calculeaza inflatia.

 „Ar trebui o schimbare a modului de calcul al cosului inflatiei, deoarece cosul actual are foarte putin in comun cu realitatea”, a afirmat, ieri, Florian Libocor, economistul-sef al BRD.

Previziunile optimiste ale specialistilor BRD, cuprinse intr-un raport privind indicatorii macroeconomici, plaseaza inflatia la 6%, iar cele pesimiste la 6,7% la finele acestui an. Analistii bancii prognozeaza scaderea inflatiei la 4,7% anul viitor, 4,2% in 2009 si 3,5% in 2010.

Se adanceste deficitul de cont curent

Specialistii BRD acuza autoritatile de faptul ca strategia nationala de export nu are niciun efect in echilibrarea balantei comerciale. Pentru sfarsitul lui 2007, acestia previzioneaza un deficit de cont curent de 14,1% din PIB, adancindu-se in anii urmatori pana la 15,6% din PIB in 2008, 17% in 2009 si 18,8% in 2010. Investitiile straine directe vor acoperi in toti acesti ani mai putin de jumatate din soldul negativ al balantei de plati.

Economia romaneasca se va „aseza” abia dupa 2010, dupa ce vor trece acesti doi ani electorali, care nu favorizeaza dezvoltarea economica, este de parere Florian Libocor. Investitiile straine vor intra intr-un volum mai mare, insa nu sub forma achizitiilor de active, ci ca demarare de proiecte green-field.

Ne puteți urmări și pe Google News