Doi morţi şi 200.000 de persoane evacuate, după erupţia unui vulcan

Doi morţi şi 200.000 de persoane evacuate, după erupţia unui vulcan

Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma erupţiei vulcanului Kelud din insula indoneziană Java, 200.000 de persoane au fost evacuate şi numeroase zboruri au fost anulate sau redirecţionate, au anunţat, azi, autorităţile locale.

Vulcanul Kelud a erupt, aseară, aruncând cenuşă şi lavă până la satele situate la o distanţă de aproximativ doi kilometri. Un bărbat şi o femeie, cu vârste de aproximativ 60 de ani, şi-au pierdut viaţa sub dărâmăturile locuinţelor lor ale căror acoperişuri s-au prăbuşit din cauza rocilor aruncate de vulcan, a anunţat purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru situaţii de urgenţă, Sutopo Purwo Nugroho. El a indicat că 200.000 de persoane din 36 de sate situate pe o rază de 10 km în jurul vulcanului Kelud au primit ordin de evacuare.

Aeroporturile din Surabaya, Jogjakarta şi Solo au fost închise, a anunţat un responsabil din cadrul Ministerului Transporturilor indonezian, Herry Bakti, potrivit canalului Metro TV. 'Toate zborurile de pe aceste aeroporturi au fost anulate şi alte zboruri, inclusiv cele dinspre Australia, au fost redirecţionate”, a afirmat el.

Cutremurele şi erupţiile vulcanice sunt frecvente în Indonezia, un imens arhipelag format din circa 17.000 de insule, situate pe aşa-numitul 'Cerc de foc al Pacificului'. În Indonezia sunt 130 de vulcani activi.

Ne puteți urmări și pe Google News