Indonezia: după cutremur, 1.200 de deţinuţi au evadat din închisori
- Radu Novac
- 1 octombrie 2018, 10:59
În Indonezia, după cutremurul care a lovit vineri insula Sulawesi, 1200 de deţinuţi au reuşit să evadeze din închisori, conform AFP.
Sri Puguh Utami, reprezentanta Ministerului Justiţiei din Indonezia, a declarat că foarte mulţi puşcăriaşi au reuşit să evadeze din închisorile suprapopulate din oraşele Dongala şi Palu, ambele fiind situate în vestul insulei afectate de cutremur.
De asemenea, aceasta a precizat că au evadat pentru că se temeau să nu moară. ”Sunt sigur că ei au evadat, întrucât se temeau că vor fi afectaţi de cutremur. Este evident o chestiune de viaţă sau de moarte pentru deţinuţi”, a declarat Sri Puguh Utami, potrivit Agerpres.
Cel mai recent bilanţ al seismului din Sulawesi, urmat de un tsunami, indică peste 800 de persoane decedate.
În oraşul Palu, voluntarii au săpat o groapă imensă, de aproxmativ 100 de metri lungime, pentru a îngropa corpurile fără suflare. În aceasta urmau să fie îngropate în jur de 300 de victim, dar, conform noilor instrucţiuni, va fi mărită aşa încât să fie îngropate peste 1000 de victime, conform AFP.
Autorităţile indoneziene consideră că numărul morţilor va creşte, dat fiind că echipele de intervenţie şi salvare nu au reuşit încă să ajungă în câteva zone afectate de seism.