Rivalitatea dintre PSD și UNPR, partidul format în jurul grupului de parlamentari independenți, a început deja să se manifeste.
După contrele puse de social-democrați la Partidul Socialiștilor Europeni, independenții au reacționat printr-un comunicat în care susțin că „singura speranță de reformare a PSD este DNA”. Această afirmație asumată chiar de către cei care au făcut până de curând parte din PSD – Cristian Diaconescu, Marian Sârbu și Gabriel Oprea - reprezintă o trimitere clară la „dosarul Cătălin Voicu” aflat în ancheta DNA.
„PSD nu mai este o formaţiune competitivă pe scena politică românească şi a devenit o anexă a PNL. (...)În condiţiile în care PSD este format în proporţie de peste 40% din traseişti politici şi oportunişti, îl încurajăm pe domnul Ponta să aplice mai întâi în propriul partid principiile despre care vorbeşte. Deocamdată, constatăm că singura speranţă legată de reforma PSD vine dinspre DNA şi nu din zona actualei conduceri”, se arată în comunicatul grupului independenților. PES, deplânge scindarea stângii Reacția vehementă vine în urma piedicilor pe care liderii PSD le-au pus la Bruxelles pentru a împiedica afilierea la PES a noii formațiuni de stânga. Secretarul general al PES, Philippe Cordery, declarase ieri, citat de Mediafax, că nu trebuie încurajate „divizunile pe zona stângii”.
„Facem apel la forţele progresiste, sau care îşi spun progresiste, să îl susţină pe Victor Ponta în eforturile sale de consolidare a PSD şi de întărire a stângii româneşti în jurul Partidului Social Democrat", a spus Cordery, citat de Mediafax cu trimitere la noua formațiune Uniunea Națională pentru Progresul României, formată prin scindarea PSD.
Imediat, Victor Ponta, președintele PSD a salutat această reacție: „PES arată că în Europa seriozitatea e mai importantă decât oportunismul. Sunt foarte mulţumit de declaraţia politică clară de azi prin care PSE a reafirmat că PSD este singurul său partener în România şi că unitatea forţelor de stânga este important să se facă în jurul Partidului Social Democrat”.