Deputaţii au respins, astăzi, plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Astfel, toate mamele vor primi 85% din venituri, fără a mai exista un prag maxim.

Măsura, introdusă de Guvern pentru a se face economie la bugetul de stat, a fost respinsă de către deputaţi cu majoritate de voturi.

Ordonanţa guvernamentală prevedea plafonarea, începând cu 1 ianuarie, a indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 4.000 de lei, adică echivalentul a trei salarii medii pe economie.

La sfârşitul lunii octombrie, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a promulgat legea care prevede acordarea unei indemnizaţii de creştere a copilului de 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni, dar nu mai puţin de 600 de lei, cât este în prezent nivelul indemnizaţiei.

Astfel, prin Ordonanţa de Urgenţă, adoptată de Guvern în ultima şedinţă din 2008, se decisese, în principiu, ca limita de plafonare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului să fie la nivelul a trei salarii medii pe economie, adică aproximativ 3.900 de lei, în condiţiile în care datele oficiale indicau un salariu mediu net pe economie de  1.327 de lei.