ÎNCEPE ȘI LA NOI! Serialul „Lacrimi la Marea Neagră” doboară recorduri de rating. Întreaga lume s-a îndrăgostit de Tahir și Nefes

ÎNCEPE ȘI LA NOI! Serialul „Lacrimi la Marea Neagră” doboară recorduri de rating. Întreaga lume s-a îndrăgostit de Tahir și Nefes

Producțiile TV turcești sunt renumite ca deținătoare de rețetă a succesului, dovadă fi ind Suleyman Magnifi cul, care a rupt gura târgului și a înregistrat audiențe uriașe în toate țările în care a fost difuzat. Totodată, ștacheta a fost ridicatăși turcii livrează acum românilor un nou serial de excepție. În alte zeci de țări, inclusiv în fostul Imperiu Otoman, unde au fost deja difuzate primele sezoane, numărul celor care au stat în fața televizioarelor a fost record. „Lacrimi la Marea Neagră” se anunță a fi cea mai emoționantă poveste de dragoste, iar personajele principale, Tahir și Nefes, ne vor fura inimile pentru totdeauna.

Jurnaliștii EVZ au fost pe urmele actorilor din serialul „Lacrimi la Marea Neagră”, pe coasta de Nord-Est a Turciei, pe malul Mării Negre, în provincia Trabzon.

Peisajele spectaculoase și imaginea marii întâlninduse cu muntele au culminat cu imaginea unui sat pitoresc, Surmene, și a casei aflate în mijlocul plantațiilor de aluni, unul dintre locurile cheie unde se filmează serialul devenit un fenomen în Turcia.

Zeci de fani de toate vârstele se aflau în fața porților pentru a observa, fie și pentru câteva minute, ce se întâmplă în interiorul curții.

Casa unde i-am întâlnit pe actori este cea care îi folosește drept refugiu personajului principal feminin – Nefes, interpretată de talentata actrița Irem Helvacioglu. Nefer devine un simbol al femeii care luptă cu toate puterile pentru a-și schimbă destinul și a scapa din cercul violenței conjugale, împreună cu fiul ei. I

ubirea pentru Tahir (interpretat de Ulas Tună Astepe) este cea care îi dă speranță și o ajută să se desprindă de tot ce este rău.

 Bătută și sechestrată de soț

„Sunt onorată și fericită să dau viață acestui personaj. Nefes este o adevărată eroină. Din păcate, viața ei e marcată de un șir de violențe din partea partenerului de viață. Lupta ei pentru a ieși din această situație foarte dificilă poate deveni o inspirație pentru femei care trec prin situații asemănătoare”, a declarat Irem Helvacioglu.

„Tahir o călăuzește pe Nefes în toate demersurile ei de a scapa din capcana unei colivii conjugale, în care violența este cuvântul de ordine. Tahir este ca o sursă de lumină în întuneric pentru Nefes. Este personajul justițiar, care caută în permanență dreptatea și echilibrul”, ne-a declarat Ulas Tună Astepe, aflat la filmări.

Subiectul este unul autentic

Se r i a l u l „Lacrimi la Marea Neagră” a avut un succes răsunător în Turcia, încă de la primele episoade difuzate, cumulând ca audiență peste 40 la sută cotă de piață.

Producătorul serialului, Osman Sinav, o adevărată legendă în Turcia, spune că succesul acestuia vine din „autenticitatea subiectului”, din realismul lui.

„Am crezut în succesul acestui serial pentru că subiectul era unul foarte puternic. Iar acest serial a reușit să aducă telespectatori noi în față micilor ecrane, nu doar consumatorii tradiționali de serial turcesc. În prima săptămână de difuzare, serialul a înregistrat 9 puncte de rating și 40 Share. La al cincilea episod ajunsese la 21 de puncte de Rating și 44 Share. Atunci reprezentanții stației mi-au spus că este un record nemaîntâlnit de 15 ani”, a povestit producătorul și regizorul Osman Sinav.

Producția „Lacrimi la Marea Neagră” începe luni, 2 septembrie, la ora 20:00, la Kanal D și va fi difuzată de luni până duminică, de la ora 20:00. Scenariul plin de dramatism, jocul impecabil al actorilor, peisajul spectaculos și detaliile care țin de tradiții, obiceiuri locale sunt gata să cucerească și publicul din România.

Ne puteți urmări și pe Google News