B’Estfest deschide vara muzicală, urmat de My Metal Festival şi Coke Live Peninsula.
Festivalul B’Estfest, care se va desfăşura în perioada 1-5 iulie în incinta pavilionului Romexpo din Bucureşti, are un buget de 3,3 milioane de euro, din care 2,2 milioane reprezintă onorariile artiştilor.
Perimetrul alocat festivalului depăşeşte 30.000 de metri pătraţi, spectacolele se vor desfăşura pe două scene, iar barurile şi cele cinci restaurante amenajate se vor întinde pe o lungime de 200 metri. Cei aproximativ 70.000 de spectatori care sunt aşteptaţi la festival se vor distra cu 30 de ore de muzică, oferită de artişti din 11 ţări. Printre invitaţi, The Killers, Moby, Motorhead, Franz Ferdinand, Orbital, Santana, Manowar.
Biletele pentru Ziua Zero şi biletele de o zi (130 lei în perioada 20 aprilie-30 iunie; 150 lei pe durata festivalului şi la intrare), cele pentru Aftershock (100 lei şi 150 lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă), precum şi abonamentele pentru 2, 3 şi 4 iulie (270 lei) sunt în continuare disponibile pe www.myticket.ro şi la Diverta. Seri cu Biohazard, The Prodigy sau Negură Bunget
Împătimiţii heavy metalului sunt aşteptaţi la cea de-a doua ediţie a My Metal Festival, care va avea loc între 10 şi 11 iulie la Arenele Romane din Bucureşti.
Alături de formaţiile Biohazard, Lost Hope sau Comeback Kid, pe afişul festivalului au fost adăugate nume noi, ca trupa suedeză de metal experimental Meshuggah, Insane şi trupa românească de black metal Negură Bunget.
Biletele sunt disponibile on-line pe www.eventim. ro, www.bilete.ro, www.ticketpoint. ro, magazinele Germanos şi Di verta, la următoarele categorii de preţuri: tichetele pentru o zi costă 67 lei până pe 1 iunie, 73 lei în perioada 1 iunie-1 iulie, 83 lei după 1 iulie şi la intrare. Abonamentele pentru ambele zile se pot cumpăra la preţul de 95 lei până pe 1 iunie, 100 lei în perioada 1 iunie-1 iulie şi 110 după 1 iulie.
Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Coke Live Peninsula se va desfăşura între 23 şi 26 iulie, pe malul Mureşului, lângă Complexul Weekend din Târgu-Mureş. Coke Live Peninsula va avea ca invitaţi nume grele din industria muzicală internaţională precum: Tiesto (24 iulie), Nine Inch Nails (25 iulie) şi The Prodigy (26 iulie), dar şi artişti autohtoni ca Viţa de Vie sau Vama.
Biletele pentru prima zi de festival costă 40 de lei, iar pentru 24, 25 şi 26 iulie, 80 de lei. Abonamentele pentru întregul festival au preţul de 199 de lei şi pot fi cumpărate din reţeaua magazinelor Germanos şi on-line de pe www.eventim.ro.