Incendiu în Ploieşti West Park! Pompierii prahoveni au intervenit, luni seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în Ploieşti West Park, din localitatea Ariceştii Rahtivani. Circa 100 de persoane care lucrau în tura de noapte au fost evacuate din cauza fumului dens, potrivit Agerpres.

Incendiu în Ploieşti West Park, la utilaje de fabricare a plăcuțelor de frână

Update: incendiul a fost lichidat în jurul orei 21:15.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, focul a cuprins un utilaj cu rol de EGR (Exhaust Gas Recirculation), folosit la fabricarea plăcuţelor de frână. Instalaţia funcţiona la temperaturi înalte. Pentru răcirea acesteia, a fost îndepărtat stratul de izolaţie din zona afectată, astfel încât pompierii să poată interveni.

Aproximativ 100 de persoane care lucrau în tura de noapte au fost evacuate din cauza fumului dens. Luni seară, incendiul era în curs de lichidare. Pompierii acţionau în continuare pentru înlăturarea efectelor.

Potrivit presei locale, martorii susțin că este vorba de fabrica Federal-Mogul. Nu au fost raportate victime.

Incendiile produse la obiective industriale sunt destul de frecvente

În septembrie 2019, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov au stins unui incendiu care a izbucnit la o fabrică din Râşnov. Potrivit ISU, focul care a afectat 60 de metri pătraţi din acoperişul fabricii de scule din Râşnov a fost lichidat cu repeziciune. Nu au fost înregistrate victime.

În februarie 2020, focul a izbucnit la o fabrică de confecții din Focșani, în incinta unei hale de producție, pe o suprafață de 1000 de metri pătrați. Două persoane au fost duse la spital din cauza atacurilor de panică.

În mai 2020, un incendiu major s-a produs pe bd. Metalurgiei, cu degajări masive de fum, la fabrica de icre Negro 2000 din sudul Bucureştiului. Pompierii au intervenit cu 24 de autospeciale, existând risc de extindere.

În iulie 2020, un incendiu violent a izbucnit la o fabrică de ambalare a orezului din localitatea Bragadiru, în apropiere de Șoseaua de centură a Bucureştiului. Pompierii au intervenit cu 30 de autospeciale întrucât ardeau două hale şi exista riscul de extindere. În decembrie anul trecut, un incendiu a cuprins marţi un supermarket din municipiul Arad a fost stins de către pompieri după 3ore (foto). Tavanul clădirii s-a prăbușit.