INCENDIUL DE LA IAŞI. Cel mai mare complex comercial a fost dărâmat. Flăcările au fost stinse
- Ionu ţ Fantaziu
- 15 aprilie 2012, 15:49
Autorităţile din Iaşi au fost nevoite să dărâme, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o parte din clădirea în care se află peste 200 de standuri comerciale en gros din complexul Siraj care a ars timp de două zile.
UPDATE 2: Pompierii au reuşit să stingă focul, însă complexul a fost demolat în proporţie de 90%. UPDATE 1: După 39 de ore de la izbucnirea incendiului în centrul comercial Siraj încă mai sunt zone care sunt cuprinse de flăcări. Din cauza flăcărilor puternice, peste 200 de tonete cu zeci de mii de tone de haine, încălţăminte, jucării, biciclete, obiecte de iluminat, cosmetice, articole de mase plastice s-au prefăcut în scrum. Din cauza diluanţilor, vopselelor, spray-urilor deodorante şi alte cosmetice, dar şi a unor produse alimentare precum făina, în depozit au existat mai multe explozii. Focul a mistuit şi o parte din peretele din spate al complexului en gros. Pentru a nu fi probleme, autorităţile au decis să dă dărâme o parte din complex. "Incendiul a distrus 9.000 din cei peste 10.000 de metri pătraţi au complexului. În cursul nopţii s-a intervenit cu buldozere pentru a dărâma o parte din clădire. S-au demolat, cu aproximaţie, 7.000 din cei 9.000 de metri pătraţi de spaţiu afectat de incendiu. În prezent focul nu mai arde cu aceeaşi intensitate ca şi ieri, însă mai există pâlcuri pe care pompierii încearcă să le stingă", a declarat, pentru Agerpres, lt. Silvia Spirdon, purt[torul de cuvânt al ISU Iaşi. Autorităţile nu ştiu deocamdată care este cauza probabilă a declanşării incendiului. UPDATE: Toate produsele din complexul comercial Siraj s-au făcut scrum. În magazine se vindeau haine aduse din China și Turcia, produse alimentare și diverse produse de menaj. Din acest depozit se alimentau și foarte multe buticuri de cartier. Zeci de angajați și patroni ai magazinelor dinăuntru s-au adunat la gardurile clădirii încercând să mai salveze câte ceva, însă, din cauza flăcărilor care au cuprins halele nu au fost lăsați de jandarmi. „E o mână criminală, focul e pus intenționat ca să ne scotă și să construiască altceva aici. Aveam valoare mare înăuntru, am adus marfă pentru că făceam vânzare cu sărbătorile”, a declarat Niculina Miron, proprietara unui magazin de haine din Siraj.
În acest moment intervin și mașini cu apă de la societatea care se ocupă de salubrizarea orașului. De asemenea, pentru că nu au nicio sursă în apropierea clădirii, pompierii sunt nevoiți să meargă pentru a-și alimenta mașinile la un centru comercial care se află la aproximativ 1 km. O parte din spate a complexului a căzut, iar alți pereți sunt în pericol de prăbușire. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Silvia Spiridon, a declarat pentru mediafax.ro că incendiul a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.00, în partea stângă a complexului comercial "Siraj", unde există mai multe standuri cu produse de papetărie, vopseluri şi produce chimice. Potrivit acesteia, astăzi, în jurul orei 12.00, partea din spate a clădirii s-a prăbuşit, incendiul nefiind stins nici la această oră. "La faţa locului sunt deplasate efective importante ale ISU, sunt acolo în jur de 80 de pompieri, dar incendiul se propagă cu violenţă. Sunt multe produse chimice, inclusiv vopseluri, existând încă focare chiar şi în zona prăbuşită", a declarat Silvia Spiridon. Pe timpul intervenţiei, doi pompieri au fost intoxicaţi cu fum, fiind transportaţi la Spitalul Sfântu Spiridon din Iaşi. Cei doi pompieri au vârste de 23 şi 31 de ani. "Cei doi lucrători ISU au fost intoxicaţi cu fum şi au suferit arsuri uşoare prin vapori. Ei au fost evaluaţi şi sunt în afara oricărui pericol. Cei doi pompieri au cerut să fie externaţi pentru a-şi petrece Paştele acasă. Îi vom externa pe bază de semnătură", a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, din cadrul Spitalului Sfântu Spridon din Iaşi. Potrivit Silviei Spiridon, deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului, care este încă în desfăşurare. Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi a mai spus că la această oră incendiul a fost localizat şi că nu există pericolul extinderii acestuia la clădirile din jur.